Despre dragoste și îndrăgosteală

„Romanițo, unde ți-e bucuria? De ce nu mai râzi, Romanițo? De ce-ți plâng ochii fără lacrimi? Nu mai vrea să te iubească? Dă-l în plata Domnului că mirosea a ceapă. Si avea sprâncenele prea stufoase. Nu te bătrâni Romanițo după un bărbat. E plină lumea de ei! Te usuci pe picioare, fată frumoasă! Mai mănâncă și tu, c-a veni înapoi. Mai vrei să vie, Romanițo?”

 

Îmi aduc aminte cât de uimită am fost când un profesor universitar, un om educat, mi-a spus că i se pare inadmisibil ca un bărbat pe care l-a părăsit iubita să meargă la psiholog. Percepția lui despre oameni este că pot să își depășească singuri problemele, că sunt suficient de puternici ca să nu aibă nevoie de ajutor. Si mai crede el probabil, că dragostea nu e mare lucru și poți trece foarte ușor la următoarea. Ar fi ideal să fie așa, dar din păcate, câți oameni, atâtea feluri de dragoste. Sigur că are și el dreptatea lui, nu te duci la psiholog că te-a părăsit iubita, te duci pentru că nu te mai simți bine fără ea, pentru că îți lipsește și nici o activitate nu-ți mai e pe plac. Dar, cei care ajung aici au de fapt o problemă cu viața lor. Dependența de o altă persoană se instalează atunci când nu ți-e bine cu tine, și la asta trebuie lucrat.

În Psihologia dragostei, Nicolae Mitrofan spune cam așa 🙂

      Experiența îndrăgostirii este unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții și cu siguranță fiecare dintre noi a trait-o măcar o dată. Senzațiile de gol în stomac, înroșire, entuziasm fără motiv, insomnii, incapacitate de concentrare sunt inconfundabile. Îndrăgostirea poate apărea indiferent de vârstă, profesie, statut social, dispoziție sau oricare alți factori. Într-o zi realizezi că suferi atunci când nu il/o mai vezi, că adormi cu gândul la el/ea, că faci diverse lucruri punându-ți întrebarea dacă el/ea ar fi de acord. Devine un standard de perfectiune, defectele lui/ei sunt nesemnificative, opiniile celorlalti nu au importanță.

      Toate acele momente nu sunt decât o reîntoarcere la ceea ce am mai trăit cândva. Starea de îndrăgostire este de fapt starea pe care nou-născuții o experimentează în primele luni de viață când își cunosc mama, ea devenind centrul universului lor. Cu toate că poate părea bizar cu toții ne dăm seama că intr-adevar starea de indragostit se aseamana cu primele luni de viață când copilul nu are nicio grijă, nu înțelege ce se întâmplă în jurul lui si are nevoie permanent de mama. Absorbiți în relație nu mai avem probleme, viitorul pare roz, eliminăm fără regrete pe toți cei care ne stau in cale. La fel ca și copilul care este adus cu picioarele pe pământ atunci când se crede stăpân peste toate, la fel si euforia noastră dispare atunci când ne asteptăm mai puțin.

      Aceasta nu înseamnă că dragostea se incheie, ci ea capătă o altă formă și necesită efort din partea partenerilor pentru a merge mai departe. Specificul experienței îndrăgostirii este dat de caracterul ei erotic, ea fiind energizată în acest fel. Alături de latura sexuală, o trăsătură importantă a îndrăgostirii este și aceea că nu este un act de voință, nu noi hotărâm dacă și de cine ne îndrăgostim. Dragostea își ia forma după personalitatea celui asupra căruia se manifestă, fiecare simte intr-o manieră proprie.

Există, la nivelul personalității două forme ale dragostei: emoție și sentiment.

Dragostea ca emoție poate apărea în mai multe moduri – există situații în care acaparează ființa în totalitatea ei, criteriile de referință ale acesteia modificându-se brusc, emoția datorată îndrăgostirii făcând ca o persoană să devină mai sociabilă, stabilind mult mai usor contacte interpersonale, fiind mai tolerantă, cu mai multă poftă de viață, mai dornică de a fi de folos celorlați. Există însă și situația inversă, emoția îndrăgostirii determinând inchiderea în sine, fiind necesare eforturi susținute pentru ca persoana respectivă să se implice în diverse activități și să le ducă până la capăt. Euforia, neatenția, slabele reacții la stimuli negativi, toate sunt forme de exteriorizare a dragostei ca emoție.

Despre dragostea ca sentiment și despre atracție, în articolele următoare. Stați pe-aproape și fiți pe fază, să nu vă ia îndrăgosteala pe nepregătite 🙂

Ieși din zona de confort

Ieși singur din zona de confort, nu aștepta să te scoată viața, ea o face uneori prea brutal.

Eu am ales calea învățăturii pentru a ieși din amorțeală. Am dat admitere la psihologie, am luat examenul, acum sunt studentă, învăț și îmi doresc să iau note cât mai mari la examene. N-ar fi nefiresc dacă aș avea vârsta studenției, dar la 44 de ani e un pic mai neobișnuit să faci asta.

 

Ai în acest articol câteva sfaturi demne de urmat. 

Ieși din zona de confort 

 

E final de an

E vremea balanțelor și a bilanțurilor. Nu mi-au plăcut niciodată, dar sunt necesare. Toți am făcut de toate. Important e dacă în acest moment suntem bucuroși. Eu simt mulțumire, liniște, împăcare, recunoștință, dar nu bucurie. Nu-mi vine să râd, să cânt, să dansez. Atunci ești bucuros, nu? Putem fi bucuroși tot timpul? Evident, nu. Dar când simțim rar bucuria, avem o problemă. Manifestarea acestei stări, ține de temperamentul fiecăruia. Eu sunt o combinație de sangvinic și flegmatic, evident și cu alte influențe, proporțiile diferind în funcție de situație. Pe chipul unora se vede foarte ușor bucuria, alții pot doar să simtă, fără să transmită în exterior. Suntem construiți genetic într-un fel sau altul și e greu să schimbăm asta. Eu nu sunt bucuroasă acum pentru că sunt flămândă, și singură. Dar după ce mănânc, beau un fresh și apar copilul și soțul meu de la ski, vom cânta și vom dansa împreună :). Până la urmă tot ceea ce contează sunt oamenii dragi. Toate acțiunile și activitățile pe care le desfășori nu te vor face niciodată să simți ce simți atunci când îți privești copilul. Așa a lăsat Dumnezeu și așa va fi mereu!

Mai devreme mă întrebam dacă nu ar fi fost mai bine să mă fac damă de companie. Mi s-ar fi potrivit, cred, dar am încercat mereu să-mi înfrânez pornirile spre asta și am reușit cu succes, ceea ce înseamnă că nu mi-am dorit suficient, sau poate chiar deloc :). De călugăriță iar cred că aș fi fost bună, în liniștea mănăstirii, în post și rugăciune, departe de nebunia acestei lumi. Dar asta mi-am dorit și mai puțin decât damă de companie. Si pentru că fiecare avem un înger păzitor, care știe mai bine decât noi ce ne dorim de la viață și ce ni se potrivește, mie mi-a călăuzit pașii spre a fi Mamă. Multe facultăți, multe specializări, multe activități, n-au nicio însemnătate pe lângă asta. Bucuria pe care ți-o poate oferi un om, nu ți-o va putea da nimic altceva. De aceea voi pleca în Canada, ca să simt din nou nevoia să cânt și să dansez cum numai în prezența surorii mele pot simți.
Așa că bilanțul meu pe anul trecut înseamnă bucuria de a fi cu oameni dragi, iar ca plan de viitor, vreau să simt bucuria de a revedea oameni dragi. O fi bătrânețea, o fi înțelepciunea, nu știu, dar asta e ceea ce simt. Să aveți un an cu multă bucurie!

De ce nu ne atingem obiectivele?

Nu ne atingem obiectivele pentru că ne lipsește motivația. Sau pentru că nu sunt reale. Sau pentru că nu sunt ale noastre. Eu mi-am propus prin septembrie să mă îngraș două kg până la Crăciun. Am motivat, am arătat ce voi face pentru asta, dar mai sunt câteva zile si nu am pus nici măcar un gram. De ce? Pentru că a fost un obiectiv mai mult indus, nu a fost atât de mult dorința mea cât una sugerată de cei din jur, ca să nu mai aud la tot pasul „Doamne cât ești de subțire”, și drept dovadă iată-mă tot la 51 kg. 

Căile prin care urma să-mi ating obiectivul nu au fost urmate, asta denotă o lipsă de ambiție, denotă comoditate, lipsa entuziasmului. Recitind ce am scris atunci, văd că motivația era creșterea stimei de sine. Se pare că e deja la un nivel suficient de mare și nu mai poate fi crescută 🙂 Intr-adevăr sunt foarte mândră de acțiunile mele umanitare și se pare că nu mai am nevoie de nimic altceva pentru a fi mulțumită de mine, sau orice altă acțiune a mea nu mă poate face să mă simt mai bine de atât. Oricâte scuze încerc eu să-mi găsesc, obiectivul rămâne NEATINS :(. Sau poate nu! Mai sunt două săptămâni până la Crăciun. 2 kg în două săptămâni! Hai Magdalena, hai că poți 🙂 

 

Atracția între sexe: scrisă în stele sau înscrisă în ADN?

      Complexul major de histocompatibilitate (CMH) este reprezentat de molecule situate pe suprafaţa leucocitelor (globulele albe din sânge), implicate în apărarea imunitară a organismului, la diverse vertebrate, inclusiv la oameni. Aceste molecule joacă un rol important în imunitate – în recunoaşterea celulelor şi substanţelor proprii organismului, diferenţiindu-le de cele străine. CMH este astfel implicat în diverse fenomene care au de-a face cu imunitatea – de pildă, compatibilitatea în caz de transplant ori predispoziţia la boli autoimune. Şi, aşa cum s-a descoperit relativ recent, acelaşi CMH are ceva de spus şi atunci când e vorba despre relaţiile dintre bărbaţi şi femei.

atractia

 

Mai specific, atracţia – sau lipsa atracţiei – dintre un bărbat şi o femeie se leagă de factorii genetici implicaţi în formarea moleculelor CMH: câteva perechi de gene care codifică sinteza acestor molecule sunt considerate importante în chestiunea alegerii partenerului – aşa-numita selecţie sexuală.

Aceste gene prezintă o variabilitate neobişnuit de mare – adică au multe versiuni, un fel de „variaţiuni pe aceeaşi temă”, ce diferă unele de altele doar prin mici amănunte. Aceste gene înrudite între ele, uşor diferite ca structură, cu aceeaşi funcţie în organism, aflate întotdeauna în acelaşi loc pe acelaşi cromozom, formează, dacă vreţi, o familie de gene şi poartă numele de alele.

Acum, multe depind, se pare, de setul de alele CMH pe care le are fiecare individ. Încă din anii 1970, s-a demonstrat că, la şoareci, masculii tind să prefere femelele care au alele CMH cât mai diferite de ale lor.
Mai multe studii au arătat că la diverse specii de peşti, reptile, păsări şi mamifere există această tendinţă: un individ cu un anume set de alele va prefera drept parteneri de împerechere acei indivizi de sex opus cu care NU seamănă în privinţa alelelor CMH.

Combinaţia dintre doi indivizi (de sexe diferite) cu gene CMH neasemănătoare are mari şanse să ducă la naşterea unor urmaşi mai sănătoşi, ceea ce explică faptul că indivizii aleg, din instinct, parteneri cu gene CMH diferite: evoluţia i-a învăţat să aleagă astfel

Citește mai mult

Tu, visezi?

Tu, visezi?

         In subconștientul nostru se depozitează gînduri și dorințe neîmplinite. Si pentru că refuzăm să le dăm curs în realitate, din diverse motive, ele se întâmplă în vise, o dovadă clară a faptului că omul nu a fost creat să-și tempereze pornirile, dar o face pentru că așa îi dictează conștiința, acea parte a psihicului uman care se formează și deformează pe parcursul întregii vieți și în care găsești tot felul de legi, constrângeri, reguli, care transformă „animalul” din tine într-un robot. Dar lucrurile evident nu sunt limpezi nici în subconștient, cum nu sunt nici în conștient . Așa că, visul în care un bărbat puternic și sănătos te strange în brațe, vis care revine periodic de mulți ani, nu înseamnă neapărat că tu îți dorești ca acel lucru să se întâmple în realitate. Dacă stai și analizezi, s-ar putea să te întrebi:” De ce îl visez pe el pentru că nu e bărbatul pe care să mi-l fi dorit cel mai mult. Au existat în timp alții pe care aș fi vrut să îi am aproape”. Concluzia poate fi extrem de interesantă. Nu este nimic sexual, nu e lipsa de dragoste, e lipsa de protecție, de susținere, de siguranță. De aceea subconștientul a ales un bărbat puternic, un animal, nu un robot și nici o combinație între cei doi. Interpretarea corectă a viselor îți poate fi extrem de utilă și acest aspect nu este deloc de neglijat. Ok, ai concluzionat că îți lipsește protecția, susținerea, sentimentul de siguranță. Ce faci acum? Dacă visul nu e obsesiv și nu apare decât atunci când ești deprimată, obosită sau bolnavă, mergi mai departe. Te descurci. Dacă se întâmplă mult prea des trebuie să dai anunț la mica publicitate “Caut protector” . Am încercat să fac o glumă pentru că mie îmi dă mâna, ca să zic așa, dar sunt cazuri când trebuie intervenit, cerută părerea unui specialist, a unui psiholog.

    Visăm de toate, dar cel mai mult și mai mult visăm la fericire. Toți îl știți pe Mowgli, copilul junglei, cel mai fericit copil din câți au existat vreodată. Cred că fericirea ține în primul rând de libertate. N-am să uit niciodată răspunsul fetiței mele la vârsta de 6 ani când eu am atenționat-o că un copil care cerșea în fața unui magazin, fluiera fericit. Si i-am zis eu înțeleaptă Mădălinei „Vezi, chiar dacă nu are ce să mănânce și trebuie să stea în frig să ceară, e vesel”. Iar ea și mai înțeleaptă mi-a spus „Da, e vesel pentru că e liber. ” Ce-o fi vrut să zică nu știu exact, pot doar să presupun. Copiii care trăiesc în condiții decente, trebuie să se supună regulilor și constrângerilor, cei care trăiesc pe stradă fac ce vor și când vor. Pentru fetița mea asta însemna libertate la vremea aceea. Va înțelege în timp că nu e așa.

mowgli-baloo-mowgli-and-baloo-32471483-1024-768

Se zice că în proporție de 50%, fericirea depinde de gene, așa că există oameni sortiți nefericirii. Mai au totuși 50% șanse , 10% date de circumstanţele vieţii, iar 40% de propriile lor acţiuni. Pentru a fi fericiți trebuie să cultivați emoții pozitive. Acestea au capacitatea de a-i oferi unei persoane mai multe răspunsuri la problemele cu care se confruntă decât abordările negative. Potrivit psihologilor, cei care simt mai multe sentimente pozitive în viaţa lor sunt aceeia care au legături mai strânse cu membrii familiei sau cu prietenii. De asemenea, persoanele optimiste şi cele care au o stimă de sine mai ridicată, au mai multe şanse de a fi fericiţi. Si, o concluzie extrem de interesantă a specialiștilor, oamenii în vârstă sunt mai fericiţi decât tinerii. Așa că dragii mei, dacă nicicum nu puteți ajunge la fericire, stați liniștiți și așteptați bătrânețea, odată cu venirea ei, marele vis se împlinește 🙂

Cum ne stabilim obiectivele?

      Cea mai importantă trăsătură a personalităţii celor care au succes în viaţă este conştiinciozitatea, spun psihologii
Un om conștiincios își fixează obiective, atât pe termen lung cât și pe termen scurt.
Cum ne stabilim obiectivele
Pentru că e simplu de dat sfaturi, dar greu de urmat, eu am să vă dau un exemplu concret de formulare a unui obiectiv
Mereu spunem trebuie să mă las de fumat, trebuie să slăbesc, trebuie să mă apuc de învățat, trebuie, trebuie……
Iată obiectivul meu:
 Mă voi îngrășa 2 kg până la Crăciun, pentru a-mi crește stima de sine.
https://www.cdt-babes.ro/articole/imaginea-de-sine-stima-de-sine-si-increderea-in-sine.php
De ce vreau asta? La momentul actual am o greutate sub limita normală, nu este sănătos și nici aspectuos 🙂
Data : 24 decembrie.
Obiectiv realizabil, cu termen precis, motivație puternică.
Motivația:  îmi place să arăt bine, asta mă face să mă simt dorită, apreciată, îmi induce buna dispoziție, ceea ce atrage după sine o poftă mai mare de viață, o dorință mai acută de a realiza lucruri frumoase, o îmbunățățire a capacității de muncă și de concentare.
Cum realizez  asta?
-mi-am făcut programare la stomatolog
-mi-am schimbat atidudinea față de mâncare, nu o mai privesc ca pe o necesitate ci ca pe o acțiune plăcută.
-gătesc  de 3 ori pe săptămănă măncăruri care îmi plac: tocăniță de pui, ghiveci, ciorbă de cartofi 🙂
-fac mișcare zilnic: plimbări, sală, alergat, pentru a-mi crește pofta de mâncare și pentru ca cele două kg să se depună uniform.

-acord timpului necesar celor 3 mese pe zi: dimineața 15 minute, pentru prânz 30 minute, iar pentru cină 15 minute.
-mi-am făcut abonament la cantină pentru masa de prânz.
Iată cum un obiectiv care poate părea banal ( deși pentru mine nu este, îmi doresc asta de ani buni și nu reușesc), atrage după sine rezolvarea altor probleme care pot constitui la rândul lor obiective independente: rezolvarea problemelor stomatologice, reluarea activităților sportive, gătitul. Dacă din toate astea făceam câte un obiectiv, erau prea multe și părea mai dificil totul. Vezi cum ne păcălim noi pe noi :)? Dar scopul scuză mijloacele!
Abia aștept să văd obiectivul  tău, scris aici la comentarii. Succes!