Cum mai sunt de Paștile astea?

Cum mai sunt de Paştile astea? Sunt bine. Şi de Paști,  și de Crăciun sunt bine. Mereu sunt bine. Îmi vine în minte vorba ” Bine faci,  bine găsesti”. Dar nu de aia, sunt bine pentru că am învățat sa fiu, sunt bine pentru că am vârsta potrivită pentru a fi, bine pentru că am înțeles ce vreau și ce pot face din ceea ce vreau.


Știu care îmi sunt valorile, acționez conform acestora, trăiesc în comuniune cu natura, mănânc puțin și dorm suficient. Ti-au spus unii că sunt slabă și par bolnavă? Nu sunt, sunt bine. Doar că am imbătrânit, am riduri multe, de la griji, de la doruri, de la frici, de la bucurii. Toate au lăsat urme pe obrajii mei. Ai auzit ca fac școală și învăț mult? Aşa e. Am descoperit ceva ce-mi place, mintea mi-e limpede. O să fiu psiholog. Ce am făcut eu până acum nu mi-a adus împlinirea,  simt că asta o va face. E ultima. Nu sunt nemuritoare. Și zilele mele se vor termina cândva.  Multe tare nu mai am. Dar nu-i bai. Mi-e bine și îmi va fi și pe lumea aialaltă că acolo sunt oameni dragi cu care o să mă reîntâlnesc.  Nu există lumea ailaltă zici tu? Apoi dacă nu e, să nu fie.
Dacă mă mai gândesc la tine? Nu mai fac asta decât foarte rar. Am atât de multe alte gânduri!
Și de ce m-aș gândi? Pentru că tu mă făceai să simt? Să râd? Să-mi doresc? Să fiu vie? Și la ce mi-ar folosi toate astea? Eu sunt bine. Am cărțile mele și liniștea mea.
Ai auzit că sunt singură? Cum aş putea? Am un partener de viață, am o copilă cuminte, nu sunt singură deloc. Zici asta pentru că ei nu gândesc ca mine și nu vor ce vreau eu? D-apoi cum ar fi să fie aşa?
Te-ai gândit să vii pe la mine să mă înveselești?  Nu veni. Du-te la cei care nu-şi știu face binele. Du-te că ei te aşteaptă.  Mie mi-e bine. Mi-e foarte bine.
Mi-e bine pentru că am reușit să mă rup de mama. Nu trebuie să ascult de ea. N-am ascultat niciodată. Nici de ea, nici de alții. Am avut legile mele, regulile mele, limitele mele. O lume a mea, în care puțini au pătruns,  și dacă au pătruns n-au lăsat urme prea adânci.
Acum în zi de Paști,  am pus puțin creion dermatograf la ochi, un ruj roşu pe buze, am îmbrăcat o fusta colorată și o bluză neagră. Puțină culoare în zona încă vie a ființei mele, un loc din care s-au născut și viață și moarte. Să naști moarte, să nu știi ce să faci cu ea, să ai cu ce o hrăni și sa nu vrea să mănânce,  să o respingi și apoi să-ți dorești să o fi îmbrățișat……… Poate atunci am înnebunit un pic, dar m-a trezit la realitate moartea. Am înțeles atunci că nu sunt eu stăpâna nici a mea și nici a lumii mele. Când am dat naștere vieții,  am simțit împlinire,  bucurie supremă.
Negru în zona inimii, că inima s-a liniștit. Bate echilibrat, nu o ia razna niciodată.  Nu are nevoie de tine sa o dereglezi  Aşa că stai acolo unde ești,  la mine să nu vii, mie mi-e bine.
Sunt la căsuța mea, în biroul meu, unde începând din 10 aprilie te aștept de dimineata până seara să vorbim despre binele meu și al tău. Nu ezita să mă cauți,  pierzi timp prețios încercând să-ți clarifici singur gândurile,  comportamentele, emoțiile. Împreună ne va fi mult mai ușor.  Te aștept în Dej, strada Valea Codorului 108 sau la telefon 0736.281.810. Curaj!

Iubim aceeași ființă, dar nu ne putem înțelege

Cum e posibil ca amândoi să iubiți aceeași ființă, iar voi să nu vă înțelegeți?

 

Impreună ați contribuit la nașterea ei și ați ajuns să nu mai puteți comunica unul cu celălalt. Ziceți că vă iubiți copilul? Ei bine, nu-l iubiți deloc. Vă pasă doar de voi, sunteți egoiști până în măduva oaselor. De l-ați iubi, ați fi blânzi și buni, copiilor le place blândețea. Ați vorbi cu calm și ați fi raționali. Ați găsi căi de comunicare eficientă.

De ce părinții nu se pot înțelege? Se pot, dar nu vor. Unii atacă ca să nu fie ei atacați, pentru că știu că ar avea de ce să fie. Alții sunt bănuitori și cicălitori, cred că așa previn infidelitatea, dar nu fac decât să o provoace. Alții sunt complexați și geloși pe succesul partenerului. Unii vad doar ce nu face bine partenerul și generalizează excesiv, deși de ar fi să întocmească o listă cu părțile lui bune, ar avea ce scrie. Nu comunicăm și nu ne acceptăm, pentru că nu ne iubim, nici pe noi, nici pe alții. Vorbim atât de mult despre iubire, dar habar nu avem cum se iubește, ar trebui să se predea în școli, să existe ore de tehnica iubirii. Poate fi o materie nouă :).

Baza comunicării este acceptarea. De la asta se pornește pentru a învăța iubirea. Cel pe care vreau să îl iubesc nu e ca mine, are alte vise, alte valori, gândește și simte altfel, are nevoie de spațiu și timp pentru el. Poți accepta asta? Sigur că poți. Nicio ființă de pe lumea asta nu s-a născut ca să trăiască așa cum vrei tu, nu e sclavul tău și nici nu ai nevoie de un sclav. Încearcă să afli ce te bucură pe tine, să știi care îți sunt valorile și să acționezi în consecință. Ajută-ți partenerul să le identifice pe ale lui și lasă-l să-și trăiască visele. Când spun partener, acesta poate fi copilul tău, părinte, soț, iubit, coleg, prieten, orice persoană cu care ai o relație, de orice natură, dragoste, familie, job, vecinătate etc.

Vrem ca cei din jurul nostru să acționeze așa cum credem noi că trebuie într-o anumită situație, noi spunem că așa e corect. Noi deținem adevărul absolut, noi știm si așa trebuie să fie. Ei bine, nu e așa, nu există un adevăr absolut, există un adevăr al fiecăruia și dacă nu accepți acest lucru nu vei putea comunica eficient cu nimeni.

Acceptă și încercă să înțelegi. Un alt pas important, înțelegerea a ceea ce se întâmplă. Pune-ți mintea la contribuție, analizează comportamente, al tău, al partenerului, analizează stări, folosește-ți inteligența, fii rațional.  Si dacă tot nu poți pricepe, cere ajutorul unui consilier. Sună la 0736.281.810 pentru o programare, chiar acum. Beneficiezi de servicii gratuite, prin intermediul Asociației „Vreau să trăiesc liber”. Curaj!

 

Relația cu partenerul meu, poate fi îmbunătățită?

Partenerul meu a fost plecat două zile și urmează să sosească în această noapte. Il aștept, el întârzie și nu sună să-mi spună de ce. Să sun eu? De ce să sun? Treaba lui. Când vine îl întâmpin „botoasă” și îl intreb de ce a întârziat. El care se aștepta să-i sar în brațe și să mă bucur de revedere, dezamăgit fiind de reacția mea, îmi spune „De aia”. Ce răspuns e ăsta? întreb eu și o luăm de la capăt ca de fiecare dată. De ce simțim nevoia sa fim răi mai mult decât de a fi buni? De ce nu ne putem exprima bucuria înaintea furiei? Pentru că gândim irațional, raportăm totul la noi, suntem egoiști. Cum să-mi facă mie asta? Da ce sunt eu, bătaia lui de joc? Nu pot să-i sar în brațe pur și simplu și să aștept să-mi spună că i s-a descărcat telefonul, sau că a crezut că dorm și nu a vrut să mă deranjeze, sau orice altceva. Nu pot. Eu mă gândesc că nu-i pasă, că nu mă iubește, că poate are pe altcineva, că mereu face asta, că doar el contează și multe, multe altele. De ce fac asta? Pentru că mă simt inferioară, sunt complexată, el e un bărbat de succes care călătorește și eu nu sunt ca el. Dar de ce ar trebui să fim toți oameni de succes? Si ce înseamnă acest succes? De ce doar oamenii care apar în față sunt de succes?  De ce un muncitor cinstit care își duce traiul greu de pe o zi pe alta, greu din punctul nostru de vedere, nu  constituie un model? Pe el îl așteaptă nevasta cu mămăliga caldă și copiii îl întâmpină voioși și sănătoși, se așează la masă liniștiți și își împărtășesc bucuriile și neplăcerile zilei. O relație în calm și liniște, cu apreciere și înțelegere, acela nu-i succes?

Relațiile nu mai sunt cu bucurie și armonie, sunt o luptă permanentă pentru putere. Care e mai bun? Care a realizat mai mult? Care e mai respectat? Care face mai multe pentru copii? Lucrurile astea nu pot fi contabilizate. Oamenii sunt diferiți, au valori și vise diferite. Dacă eu vreau să trăiesc la țară și să cresc capre, înseamnă că nu sunt un om de succes? Dar am sănătate, mă bucur toată ziua, nu doar atunci când beau, nu mă machiez ca să ascund nopțile nedormite, eu mă odihnesc și citesc, nu sunt presată de timp, caprele mele mănâncă atunci când le dau, nu trebuie să fac rapoarte și să dau socoteală nimănui, nu trăiesc în tensiune un an întreg pentru a mă plimba cu o mașină scumpă și a sta două săptămâni pe an pe o insulă exotică. Eu mă plimb cu trăsura sau călare și stau zilnic într-un loc plin de energie pozitivă.

 

Dar am luat-o pe arătură :), iertată să-mi fie exprimarea, plecasem de la neînțelegerile în relații care ar putea fi ușor evitate dacă nu am acționa impulsiv și am raționa cât de cât și dacă nu ne-am lăsa copleșiți de nevoia de răni și a face rău ca să ne apărăm pe noi. Dacă tu ai un complex și îți rănești partenerul el te va vedea într-o lumină mai bună crezi? Va zice că ești puternică și curajoasă și nu te lași la el? Va zice că ai intuit corect, că ești isteață și nu te poate înșela? Nu va zice asta. Doar se va întrista și va spune femeia asta e dusă rău, mă disperă, abia aștept să plec din nou.

Distorsiuni cognitive, gânduri iraționale, convingeri defetiste, gândire negativă, toate astea ne distrug relațiile dacă nu realizăm la timp și nu încercăm să ne schimbăm modul de gândire. Orice se învață, orice poate fi schimbat, oameni, comportamente, totul. Dați o șansă relației voastre, vieții voastre. Aveți nevoie de îndrumare? Eu sunt aici pentru voi, 0736.281.810.

Tu ai pe cineva care să-ți încălzească mâinile reci?

Inițial am vrut să aleg o imagine în care Mădălina stătea în fața mea, ca să nu se vadă prea multă piele și să evit comentarii de genul “Vai ce slabă ești!” Ne ascundem în spatele copiilor de cele mai multe ori, mințim că facem lucruri, sau că nu facem,  pentru binele lor, dar copiii noști nu au nevoie de asta. Ei vor părinți fericiți, care își urmează propriile vise. Copilul nu trebuie să stea nici în fața ta, nici în spate. Este egalul tău și trebuie tratat ca atare. Nu-i impune lucruri, explică-i, nu îi oferi totul, doar ce are nevoie. Nu te-ai născut numai  pentru a fi părinte, nici nu ai făcut copii ca să ai în fața cui să te impui. Copiii sunt pentru a ne bucura împreună, dar respectându-ne reciproc și fără a renunța la visele pe care le avem și unul și celălalt. Așa că nu te mai scunde după copilul tău, ieși în față și spune ce ai de spus. Nu fi complexată că ești prea slabă sau prea grasă, tu nu ești doar corp, ești mai mult de atât, ești minte, ești spirit. Dacă vrei îi areți lumii corpul tău, dacă vrei îi areți cum gândești, dacă vrei îi spui ce simți. Dacă nu vrei să faci asta, poți ține totul pentru tine. E alegerea ta.

Când întra cineva la tine în curte ridică-ți privirea și uită-te la el chiar dacă nu îți place ce vezi. Dacă are dreptul să intre fără a-ți cere permisiunea înseamnă ca are un rol în viata ta. Cândva ți-a adus bucurie, sau  ți-a dăruit lucruri. Acum trebuie măcar să-l respecți pentru asta dacă mai mult nu poți. Respectul ține de educatie și trebuie să fie pentru toți cei cu care relaționezi.  E un minim extrem de necesar. Și tot minim mai e un ton potrivit când te adresezi cuiva, fără jigniri și vocea ridicată. Dacă am fi mai atenți cu aceste minime am obține maxim. Dar nu ne pasă, noi suntem nervoși și agitați și trebuie să ne descărcăm cumva. Și cum altfel decât fiind nepoliticoși?  De ce să ne consumăm energia alergând sau citind?  Mai bine țipăm la cei din jur. Nu e nimeni responsabil pentru fericirea ta. Nici nu ii poți cere cuiva să facă lucruri pentru plăcerea ta dacă el nu le simte și nu le agrează. Dar să te respecte e imperios necesar să-i ceri. Viata ta e unică și la fel de importantă ca a lui. Trebuie trăită în pace și armonie.
Am întâlnit pe cineva care mă ține în loc și mă face să mă întreb ce rost au toate și de ce mă zbat pe lumea asta. Și tot la el găsesc răspunsul.  De drag mă zbat. De dragul tău, de dragul lui, de dragul florii soarelui :). Dacă tot am primit acest dar de ce să nu mă folosesc de el?  Dacă ma pot bucura de ce să nu o fac? Dacă pot să alerg de ce să stau într-un loc.? Dacă văd, de ce să nu citesc? Dacă aud, de ce să nu ascult muzica? Dacă am  buze de ce sa nu sărut cu ele?Pentru că mi-e lene. Stau și aștept să vină cineva cu care să fac toate astea. S-ar putea să  aștepți mult și bine și să nu apară.  Și vei muri în curând plină de regrete, sperând că există viață de apoi și vei mai avea o șansă.  Nu există, Scutură-te și ieși în lume. Spune-i lumii că vrei și tu să trăiești în ea. Nu refuza viața de frica morții.  Accepți pe oricine alături pentru ca ți-e frică de singurătate.  Nu de ea trebuie să-ți fie ci de oameni, de oameni nepotriviți care încearcă să te oprească din drumul tău. Nu-i lăsa.  Că e bun, că nu e bun, e al tău,  e drumul tău și numai urmându-l îți vei găsi sensul. Fără sens e doar supraviețuire. Sensul vieții?  Implinirea viselor. S-au împlinit toate? Mai visează. Pe oamenii fără vise moartea ii ia mai iute, crede că și-au terminat rostul. Nu înceta sa visezi dacă nu vrei să mori.

În visul meu de dimineață aveam o mână rece și una caldă. Un bărbat le-a adus la aceeași temperatură. A ținut-o  pe cea rece în mâinile lui. Când avem mare nevoie de ceva ce nu putem avea în realitate, se întâmplă în vis. Asta ca să înțelegem că se poate și să avem tăria de a merge mai departe, sperând.. Se pare ca eu am nevoie de susținere, chiar dacă mi-e greu să recunosc asta și am primit-o în vis. Ar putea să devină acesta un scop în sine, să găsesc pe cineva, care fără să-i spun, să simtă când am nevoie de căldură. Ar fi un scop prea măreț? O să mă gândesc la asta. Tu ai cine să-ți încălzească mâinile reci? Nici măcar în vis? Suna la 0736.281.810 și eu voi încerca sa fac asta pentru tine. Curaj!

Toți înșală și toți mint

  1. Toți înșală și toți mint. Nu e deloc așa. Doar că nu respectă niște reguli nescrise care s-au transmis din generație în generație și de care trebuie să ne debarasăm încet, încet. Am un partener și asta înseamnă că nu mai am voie să vorbesc cu alții. Ce-i spun lui poate să fie o banalitate, iar altcuiva să i se pară interesant pentru că are o altă viziune asupra lumii. Nu pot fi prietenă cu tine pentru că soția ta nu ar agrea asta. Pentru că discuțiile noastre ajung inevitabil și la sex și despre  sex  nu ai voie să vorbești decât cu partenerul tău. Hai nu zău? Unde scrie? Și dacă scrie, de ce scrie?

Gândim defectuos și nici nu vom gândi altfel mii de ani de-acum încolo. Startul n-a fost bun, educația primită pe parcurs nu a fost corespunzătoare și uite unde s-a ajuns. Preoții fac orgii sexuale, sunt homosexuali și noi ne crucim. Toată lumea înșeală pe toată lumea și noi ne minunăm. Avem ceva, vrem altceva și ni se pare nefiresc. Nu e normal, e nebun, a lăsat așa o minune de femeie. Si pentru cine? Pentru aia? Da, pentru aia, că de aia a avut nevoie în acel moment. Din toată inima cred că direcția nu e bună. Ne chinuim singuri, devenim plini de ură și de frustrări pentru că ne-am luat un angajament: „Până ce moartea ne va despărți”. Dar ce înseamnă moarte? Înseamnă moartea relației, nu a ta ca persoană.  Faci lucruri pentru sufletul tău, vorbești cu oameni care înțeleg ce le spui, stai în brațele cuiva care știe să te țină si pentru toate astea lumea spune că minți, că înșeli, iar tu în loc să trăiești bucuria, suferi pentru că încalci niște reguli. Nu sunt regulile tale, nu tu le-ai făcut și nu trebuie să fii de acord cu ele. Dacă oamenii vor să spună despre tine că ești ticălos să o facă, tu nu trebuie să-ți dai socoteală decât ție. Doar față de tine poți fi vinovat, doar pe tine te poți înșela și o faci atunci când nu-ți oferi ce ai nevoie. O faci trăind mort. Ca să ce? Ca să se spună despre tine că ai fost onest, cinstit și cu mult bun simț? Nu ai nevoie de asta. Ai nevoie ca tu să poți spune, am trăit așa cum am simțit, am făcut lucruri pe care mi le-am dorit, mi-am urmat visele. Până la urmă, visele sunt sensul vieții.

In căutarea veseliei pierdute-Lecția nr.4

„De ce plângi Romanițo?  Nu te bătrani fată frumoasă. Plângi de dor? Sau plângi de jale?                            Iți pare rău că vremea trece?  Da ce vrei Romanițo, să stea în loc? N-ar fi bine fata mea. Trebuie să plecăm, să facem loc la alții, că nu-ncăpem toți pe Pămantul ăsta. E mic Pămantul Romanițo. Da decat să plangi mai bine te-ai bucura. Nu poți fără el? Da de ce să nu poți? Ce făcea cu tine ce alții nu fac? Te iubea pentru nimic? Doar pentru că erai tu? Stiu cum e Romanițo. Plăcut, dar trecător. Trecător ca noi Romanițo. Ca noi, fată frumoasă……….”

Dacă ai citit cu atenție lecțiile anterioare, cu siguranță te simți mai bine. Dar să vedem ce putem face mai departe. Hai să analizăm puțin starea ta atunci cand simți tristețe. Ce te face să te simți așa? Ce gandești în acel moment? Că nimeni nu te iubește? Că viața e grea? Că nu ești suficient de bună? Că nu vei reuși niciodată? Hai să luăm unul dintre aceste ganduri și să vedem dacă e rațional sau irațional?

Nimeni nu mă iubește! Acesta este gandul tău, iar ceea ce simți este tristețe. Ce a provocat acest gand? Un ton plictisit al soțului tău, cicăleala mamei, șeful s-a răstit la tine, copilul nu face ce-i spui, sau altceva.

Un ton plictisit al soțului ce mai poate să însemne, înafară de faptul că nu te iubește? Poate însemna că avea pe cineva în birou în acel moment, că e indispus din cauza unei dureri de spate, că i-a fost respins un proiect, sau pur și simplu că are o zi mai proastă. Si ne mai putem gandi la faptul că ieri te-a îmbrățișat, că ți-a spus că ești frumoasă, că ți-a adus flori la birou. Analizăm aceste ipoteze și apoi vedem te iubește sau nu te iubește :)?

Cand spui „Nimeni nu mă iubește!”, chiar crezi asta? Pe o scală de 1 la 10, cat de mult crezi? Zero? 🙂 Ce vrei să spui de fapt, cand spui asta? Că nimeni nu te iubește așa cum ai vrea tu, fără să ceară nimic în schimb, pur și simplu să te iubească. Tu vrei de fapt ca cineva să fie îndrăgostit de tine. E o stare pe care o căutăm în permanență și pe care o trăim rareori. Pentru oamenii care de felul lor nu sunt foarte expansivi, îndrăgosteala e sursa principală de veselie și entuziasm. Acum draga mea, dacă vrei să fii veselă, ori te îndrăgostești, ori gandești rațional, din două una 🙂

Succes!

In căutarea veseliei pierdute-Lecția 3

Nu procrastina! Una dintre cauzele pierderii veseliei este procrastinare,  amânarea nejustificată a lucrurilor. Am la îndemână un exemplu personal. Cireșul din curtea mea s-a îmbolnăvit.  Am văzut că nu-i e bine dar l-am stropit abia astăzi. Este al doilea an în care recolta de cireșe este compromisă din cauza procrastinării. De ce repetăm aceleași greșeli?  Poate pentru că nu ne pasă? Mie sincer îmi plac cireșele să le vad, nu neapărat să le mănanc . Dar sunt tristă cand îl privesc, mă simt vinovată. Am în curte bujori, iasomie,  trandafiri, ceapă, roșii,  toate arată foarte bine. Aș putea să mă bucur de ele și sa nu-mi pese de cireș.  Asa se întâmplă și în viață. 10 bucurii nu pot anihila o tristețe și de aici pierderea veseliei. Ți-e bine profesional, salariul e bun, faci ce-ți place, copiii sunt cuminți,  ai o casa mare, ti-ai cumpărat de curând Mercedes-ul mult visat, esti sanatoasă și toate astea nu pot compensa tristețea pe care o resimți pentru că partenerul tău de viață nu e așa cum ai visat. Ar fi putut să fie dacă tu i-ai fi spus ce așteptări ai de la el. Dar de fiecare data când ți-ai propus sa stați de vorba, ai renunțat.  Ei bine așa cum mie nu îmi plac cireșele nici tu nu te dai în vânt după partenerul tău și nici nu vrei o altfel de relație,  ți-e bine asa. Poți fi vesela, e ok. Când plantăm un pom, la fel ca și atunci când construim o relație,  avem responsabilități.  Nu vrem să mâncăm cireșe nici sa avem un partener cu care sa facem totul, îngrijim cireșul pentru aspectul lui și facem lucruri pentru binele celuilalt.  Dacă procrastinăm, putem ajunge în situația în care nu se mai poate face nimic. Un cireș se poate transforma în mobila dar o relație distrusa nu mai poate fi reconstruită. Așa că stropește-ți cireșul la timp, ca să nu-ți pierzi veselia :). Și poarta tocuri, dacă ești femeie :). Succes!