Nefericirea merge mână în mână cu comoditatea

Comoditatea merge mână în mână cu nefericirea. Am devenit leneși, ne resemnăm ușor, preferăm bolile, că atunci putem sta degeaba. Când ești sănătos trebuie să alergi, să muncești, să iubești, să fii fericit. Fericirea e greu de dus. Spunem că trăim într-un stres continuu. Sunt de fapt alegeri pe care le facem si pe care trebuie să ni le asumăm. Apoi să acționăm în consecință, firesc, fiecare în ritmul său, fără să dăm vina în permanență pe stres, când ceva nu merge bine. Să fim calmi,  blânzi și buni. Ne ia tot atâta timp ca și atunci când ne agităm, când zbierăm sau suntem răutăcioși. Avem de ales.

Am primit de dimineață un apel prin care mi se cerea să ridic un colet cu lucruri pentru copiii mei, venit pe adresa de la postul de radio la care eu am început proiecte minunate. Nu mai lucrez acolo de un an aproape, am avut curajul să rămân fără job la 47 de ani. De fapt eu nu am avut niciodată un job, de aceea nu am avut nici stres. Ori pe unde am muncit, am găsit un mod de a mă implica atât de profund, încât să mă simt liberă, să simt plăcere și să am satisfacții. Am refuzat să am șefi, să mi se spună ce să fac și mai ales cum să fac. De fapt am refuzat să cred asta, că inevitabil se întâmplă. Dar eu m-am considerat mereu stăpân pe bucățica mea de treabă și am făcut-o cum am crezut eu că e mai bine. După apelul în legătură cu coletul, a venit altul de la o ființă dragă mie, care se luptă cu migrene oribile și fără leac de 20 de ani. Apar lunar și sunt greu de dus, acestea pot fi considerate un factor de stres. A ales să se implice, să lase comoditatea de-o parte, să iasă din casă la -12 grade să-i ducă cele necesare Alesiei, o bebelușă născută în urmă cu 3 zile, a cărei mamă ne-a cerut ajutorul.  Nu cred că a fost deloc ușor pentru ea să facă asta, apreciez efortul. O să-i tricoteze și o păturică fetiței. Mi-am propus să implic în acest an în proiectele mele sociale cât mai multă lume, dar dacă până acum îmi aduceau mie lucrurile, de-acum înainte va fi cu contact direct cu cei care au nevoie. Gata cu comoditatea, gata cu protejarea excesivă pentru a nu trăi emoții negative. Dacă nu ne dăm voie să simțim tristețea nu vom putea trăi nici bucuria și atunci ce folos? Un om care nu simte, e un om mort. Fără comoditate în anul 2019, cu multă mișcare și acțiune, de orice fel.

O altă mămică are nevoie de îmbrăcăminte, vine la Căsuța noastră să-și caute. Avem un depozit cu lucruri pe care ea le va pune în ordine. Din nou intră comoditatea în joc. Puteam să spun, e prea frig, nu ies acum de la căldură să merg acolo și pe deasupra am foarte multă treabă. Dar am ieșit, am luat cu mine laptopul și am făcut ce am avut de făcut, asta după ce am stat puțin pe derdeluș cu copila mea care evident într-un fel aștepta ca eu să zic, e frig, nu ieșim. Ar fi stat în continuare în pat uitându-se la tot felul de filmulețe pe youtube. Nu pot să-i fac asta, nu am dreptul să o privez de bucuria ce o simte la săniuș, pentru că sunt eu comodă. Dăm o mulțime de bani pe cursuri și cărți de parenting, dar nu ieșim cu ei afară, că avem altceva de făcut. Timpul petrecut cu copilul tău, bate orice tehnici de parenting. Nu cred că sunt singura care-și  amintește cum venea mama obosită de la muncă și se punea pe pat să se odihnească puțin, iar eu eram extrem de dezamăgită pentru că o așteptam ore în șir uitându-mă după ea pe drum. Mama venea obosită, știu și înțeleg, dar trebuia să mă ia lângă ea în pat, să doarmă sau să vorbească cu mine în brațe. Era tot ce îmi doream, în niciun caz să îmi spună să o las puțin să se liniștească. Poți să citești câte cărți de parenting vrei, că dacă nu te-au învățat asta, sunt degeaba. Eu am ținut astfel de cursuri într-un proiect și primul lucru care l-am spus mamelor a fost, să petreacă timp de unu la unu cu copilul lor.

Am întrebat-o pe mămica fetiței nou-născute cu ce vor merge acasă. Mi-a zis că are 5 lei pentru ocazie. Femeia asta a crescut pe stradă, mama ei a venit aici de prin Banat și a abandonat-o la o mătușă, care a ținut-o pe lângă ea. A învățat de mic copil să lupte pentru supraviețuire, nu-și dorește multe. I-am dăruit o găleată cu vopsea să-și zugrăvească casa, n-am mai văzut decât copii să se bucure așa, la vederea jucăriilor. Casa ei înseamnă o cameră de 5 pe 6 de care e foarte mândră. A pus de-o parte mai multe ajutoare sociale mi-a spus și a construit-o. Acum are și apă, o căra de la vale. E fericită, ea nu știe ce e stresul, ăsta pe care îl numim noi stres. Dacă noi trăim în stres având de toate, atunci să nu-ți fie îndeplinite nevoile de baza, să nu ai hrană, îmbrăcăminte, o locuință, siguranță, ce e? Abia ăsta consider eu că e un factor de stres. Și mai e acela pe care îl trăiește o mămică care mi-a scris că vrea să doneze lucruri de fetiță pentru că a ei a murit de o săptămână, la un an și patru luni. Repet, dacă noi care avem de toate, inclusiv sănătate, spunem că trăim în stres, atunci pierderea unui copil ce e? Categoric, e un factor de stres, cel mai mare. Așa că dragii mei, încetați să mai dați vine pe așa numitul stres, e doar comoditatea voastră cea care vă dă bătăi de cap.

Un alt punct pe ordinea de zi, ca să zic așa, a fost cazul unei mame cu 9 copii, bolnavă, care nu are bani pentru a merge la medici, se simte rău de mai mult timp și e urgent să își afle boala și leacul. Apoi relații care nu merg, probleme cu alcoolul și alte asemenea că așa au oamenii. Eu le ascult, încerc să îi fac să înțeleagă că are o influență și faptul că sunt comozi, ei nu prea pricep ce vreau eu să spun. Credeți că e vreun stres într-o zi de-a mea? Niciunul. E viața mea, iubesc oamenii și mi-e drag să-i ajut. Ce înseamnă că ii iubesc? Înseamnă că nu mă opresc la a spune vai săracul, atunci când au o problemă, ci caut soluții pentru a o rezolva. Simplu.

Dragii mei, puteți să începeți o luptă cu comoditatea, va fi greu să o înfruntați și mai ales să câștigați această luptă. Sau, puteți să rămâneți la varianta, stresul e de vină, și să trăiți  nefericiți. Aveți de ales. Succes!

Toți înșală și toți mint

  1. Toți înșală și toți mint. Nu e deloc așa. Doar că nu respectă niște reguli nescrise care s-au transmis din generație în generație și de care trebuie să ne debarasăm încet, încet. Am un partener și asta înseamnă că nu mai am voie să vorbesc cu alții. Ce-i spun lui poate să fie o banalitate, iar altcuiva să i se pară interesant pentru că are o altă viziune asupra lumii. Nu pot fi prietenă cu tine pentru că soția ta nu ar agrea asta. Pentru că discuțiile noastre ajung inevitabil și la sex și despre  sex  nu ai voie să vorbești decât cu partenerul tău. Hai nu zău? Unde scrie? Și dacă scrie, de ce scrie?

Gândim defectuos și nici nu vom gândi altfel mii de ani de-acum încolo. Startul n-a fost bun, educația primită pe parcurs nu a fost corespunzătoare și uite unde s-a ajuns. Preoții fac orgii sexuale, sunt homosexuali și noi ne crucim. Toată lumea înșeală pe toată lumea și noi ne minunăm. Avem ceva, vrem altceva și ni se pare nefiresc. Nu e normal, e nebun, a lăsat așa o minune de femeie. Si pentru cine? Pentru aia? Da, pentru aia, că de aia a avut nevoie în acel moment. Din toată inima cred că direcția nu e bună. Ne chinuim singuri, devenim plini de ură și de frustrări pentru că ne-am luat un angajament: „Până ce moartea ne va despărți”. Dar ce înseamnă moarte? Înseamnă moartea relației, nu a ta ca persoană.  Faci lucruri pentru sufletul tău, vorbești cu oameni care înțeleg ce le spui, stai în brațele cuiva care știe să te țină si pentru toate astea lumea spune că minți, că înșeli, iar tu în loc să trăiești bucuria, suferi pentru că încalci niște reguli. Nu sunt regulile tale, nu tu le-ai făcut și nu trebuie să fii de acord cu ele. Dacă oamenii vor să spună despre tine că ești ticălos să o facă, tu nu trebuie să-ți dai socoteală decât ție. Doar față de tine poți fi vinovat, doar pe tine te poți înșela și o faci atunci când nu-ți oferi ce ai nevoie. O faci trăind mort. Ca să ce? Ca să se spună despre tine că ai fost onest, cinstit și cu mult bun simț? Nu ai nevoie de asta. Ai nevoie ca tu să poți spune, am trăit așa cum am simțit, am făcut lucruri pe care mi le-am dorit, mi-am urmat visele. Până la urmă, visele sunt sensul vieții.

In căutarea veseliei pierdute-Lecția nr.4

„De ce plângi Romanițo?  Nu te bătrani fată frumoasă. Plângi de dor? Sau plângi de jale?                            Iți pare rău că vremea trece?  Da ce vrei Romanițo, să stea în loc? N-ar fi bine fata mea. Trebuie să plecăm, să facem loc la alții, că nu-ncăpem toți pe Pămantul ăsta. E mic Pămantul Romanițo. Da decat să plangi mai bine te-ai bucura. Nu poți fără el? Da de ce să nu poți? Ce făcea cu tine ce alții nu fac? Te iubea pentru nimic? Doar pentru că erai tu? Stiu cum e Romanițo. Plăcut, dar trecător. Trecător ca noi Romanițo. Ca noi, fată frumoasă……….”

Dacă ai citit cu atenție lecțiile anterioare, cu siguranță te simți mai bine. Dar să vedem ce putem face mai departe. Hai să analizăm puțin starea ta atunci cand simți tristețe. Ce te face să te simți așa? Ce gandești în acel moment? Că nimeni nu te iubește? Că viața e grea? Că nu ești suficient de bună? Că nu vei reuși niciodată? Hai să luăm unul dintre aceste ganduri și să vedem dacă e rațional sau irațional?

Nimeni nu mă iubește! Acesta este gandul tău, iar ceea ce simți este tristețe. Ce a provocat acest gand? Un ton plictisit al soțului tău, cicăleala mamei, șeful s-a răstit la tine, copilul nu face ce-i spui, sau altceva.

Un ton plictisit al soțului ce mai poate să însemne, înafară de faptul că nu te iubește? Poate însemna că avea pe cineva în birou în acel moment, că e indispus din cauza unei dureri de spate, că i-a fost respins un proiect, sau pur și simplu că are o zi mai proastă. Si ne mai putem gandi la faptul că ieri te-a îmbrățișat, că ți-a spus că ești frumoasă, că ți-a adus flori la birou. Analizăm aceste ipoteze și apoi vedem te iubește sau nu te iubește :)?

Cand spui „Nimeni nu mă iubește!”, chiar crezi asta? Pe o scală de 1 la 10, cat de mult crezi? Zero? 🙂 Ce vrei să spui de fapt, cand spui asta? Că nimeni nu te iubește așa cum ai vrea tu, fără să ceară nimic în schimb, pur și simplu să te iubească. Tu vrei de fapt ca cineva să fie îndrăgostit de tine. E o stare pe care o căutăm în permanență și pe care o trăim rareori. Pentru oamenii care de felul lor nu sunt foarte expansivi, îndrăgosteala e sursa principală de veselie și entuziasm. Acum draga mea, dacă vrei să fii veselă, ori te îndrăgostești, ori gandești rațional, din două una 🙂

Succes!

In căutarea veseliei pierdute-Lecția 3

Nu procrastina! Una dintre cauzele pierderii veseliei este procrastinare,  amânarea nejustificată a lucrurilor. Am la îndemână un exemplu personal. Cireșul din curtea mea s-a îmbolnăvit.  Am văzut că nu-i e bine dar l-am stropit abia astăzi. Este al doilea an în care recolta de cireșe este compromisă din cauza procrastinării. De ce repetăm aceleași greșeli?  Poate pentru că nu ne pasă? Mie sincer îmi plac cireșele să le vad, nu neapărat să le mănanc . Dar sunt tristă cand îl privesc, mă simt vinovată. Am în curte bujori, iasomie,  trandafiri, ceapă, roșii,  toate arată foarte bine. Aș putea să mă bucur de ele și sa nu-mi pese de cireș.  Asa se întâmplă și în viață. 10 bucurii nu pot anihila o tristețe și de aici pierderea veseliei. Ți-e bine profesional, salariul e bun, faci ce-ți place, copiii sunt cuminți,  ai o casa mare, ti-ai cumpărat de curând Mercedes-ul mult visat, esti sanatoasă și toate astea nu pot compensa tristețea pe care o resimți pentru că partenerul tău de viață nu e așa cum ai visat. Ar fi putut să fie dacă tu i-ai fi spus ce așteptări ai de la el. Dar de fiecare data când ți-ai propus sa stați de vorba, ai renunțat.  Ei bine așa cum mie nu îmi plac cireșele nici tu nu te dai în vânt după partenerul tău și nici nu vrei o altfel de relație,  ți-e bine asa. Poți fi vesela, e ok. Când plantăm un pom, la fel ca și atunci când construim o relație,  avem responsabilități.  Nu vrem să mâncăm cireșe nici sa avem un partener cu care sa facem totul, îngrijim cireșul pentru aspectul lui și facem lucruri pentru binele celuilalt.  Dacă procrastinăm, putem ajunge în situația în care nu se mai poate face nimic. Un cireș se poate transforma în mobila dar o relație distrusa nu mai poate fi reconstruită. Așa că stropește-ți cireșul la timp, ca să nu-ți pierzi veselia :). Și poarta tocuri, dacă ești femeie :). Succes!

In căutarea veseliei pierdute 2 :)

Dezvoltare personală-In căutarea veseliei pierdute

Lecția nr.2

A se face distincție intre bucurie și veselie. Deasemenea,  intre bucuria că emoție și bucuria ca sentiment. Emoția este de scurtă durată și poate fi de maximă intensitate pe când sentimentul de bucurie durează în timp și este egal cu o stare de împlinire sufleteasca, de calm, de liniște și mulțumire.


Bucuria ca stare presupune și veselie, neapărat zâmbet,  fluierat, cantat, zburdat si multe alte comportamente care se manifestă sau nu, în functie de temperamentul fiecăruia.  Sunt persoane care fac mult zgomot pentru nimic și sunt altele extrem de silențioase.  Și bucuria și tristețea se manifestă la unii fără a-i afecta prea mult pe cei din jur.  Și nu e rau, atâta vreme  cat e o stare naturala și nu una controlată, impusă. Prea mult control și înfrânare duce la pierderea veseliei. Atenție și la tine, nu doar la cei din jurul tău!  Dacă ii deranjează modul tău de a te manifesta e problema lor, sa învețe să-ți facă față. Asa că dă-ți drumul :). E păcat să-ți pierzi veselia, o vei recăpăta greu.
Dar ce mai poți să faci ca să o recapeți? Ai putea să pornești în căutarea ei. Plimbări scurte, în aer liber, urmate de alergări ușoare.  În natură șansele sunt mult mai mari să o găsești,  închisă nu-i prea place. Și nu prea ii plac oamenii singuri. Trebuie să te însoțești cu cineva când pleci la drum. Poate cu iubitul tău,  cu copilul, cu o prietenă sau cu câinele. Copilul și iubitul nu vor,  iar câine nu ai? A sosit momentul să-ți faci rost de unul. El va veni cu tine peste tot și la ce miros dezvoltat are, sigur simte veselia oriunde s-ar ascunde. O va găsi pentru tine. Nu-ți place ideea de a îngriji un câine?  De fapt tu nu vrei să ai grija de nimeni, vrei ca alții să aibă de tine? Ei bine, e puțin mai complicat. Trebuie să te iubească pentru asta și dacă tu nu ai chef să iubesti , alții de ce ar avea? Ar trebui să încerci,  sa vezi cum e. Prefă-te că simți,  fii actor pentru o vreme, după ce te obișnuiești cu rolul îl vei juca fără probleme și poate vei ajunge să și simți.  Lucrurile funcționează și invers de multe ori. Înveți un comportament pentru că îți place dar poate fi și „Îți place pentru că l-ai învățat”.  Complicat?  Nu e! Succes 🙂

In căutarea veseliei pierdute

Lecția nr.1

Unde dispare veselia? De ce dispare veselia?

Veselia este o stare de bună dispoziție, de voioșie. Fiind o stare, are unde să dispară,  in neant 🙂

Ea nu ocupă loc, nu are nevoie de spațiu, nici de timp, are nevoie doar de un factor provocator ca să apară și unul perturbator ca să dispară. Ai cunoscut această stare, ai fost și tu vesel candva, înseamnă că poți simți veselia, nu ai o problemă de ne-simțire :). Hai să vedem ce e de făcut.

Ce te bucura pe tine în trecut?

Florile, muzica, natura, Soarele, anumiți oameni.

Flori, sunt? Din belșug, că e primăvară. Pune în vază, în grădină, du-te  pe câmp.

Muzică este? Cată vrei, pe youtube. Ascultai UB40? Dă-i drumul la maxim.

Soare este? Este, da e după nori. Da nici norii ăia nu vor sta pe cer o veșnicie. Intinde-te la Soare și nu te mișca pană nu simți că arde.

Oamenii care te bucurau? Sunt departe? Nu poți ajunge la ei? Chiar toți au plecat? Ia uită-te în jurul tău. Sigur a mai rămas măcar unul. Unul cu care râdeai cândva cu gura până la urechi. Nu ați mai vorbit demult? Si ce dacă, veți vorbi acum.

Ei, cum e? Simți ceva? Nu simți veselie, da o stare de bine tot ai. Nu-i așa că te-ai mai destins puțin? Parcă nu mai ești așa încordat. E un pas înainte. Să vezi ce-ți rezervă lecția nr.2 🙂

Cum ne „păcălim” subconștientul?

N-am mai scris demult. De câteva zile mă gândesc. Pentru cine scriu de fapt? In primul rând pentru mine, e un mod de a-mi clarifica lucrurile și de a mă încărca sau descărca, nici nu știu. Oamenii zic că acționează uneori pentru alții, dar tot pentru ei o fac. Vor să simtă ceva, nici ei nu știu ce, dar vor să simtă. Nu e de ajuns că alții se bucură, ei vor bucuria lor. Cum o obțin? Cred că fiecare știm când ne e bine, după felul în care ne comportăm. Eu de exemplu cânt. Mi se întâmplă să nici nu realizez că mi-e bine, până în momentul în care mă surprind fredonând o melodie. Atunci mă opresc și mă întreb ce m-a determinat să fac asta.

E simplu când marile plăceri ale vieții sunt suficiente pentru ca tu  să cânți: o mâncare bună, dragostea cuiva, dansul, muzica, o carte. Dar când acestea nu sunt de ajuns, începe lupta. Lupta pentru a descoperi ce te împlinește, pentru a obține acel lucru și pentru a o lua apoi de la capăt.

Există oameni care fac multe și alții care se întreabă cum e posibil. Lucrurile sunt simple, când începi ceva nou ai nevoie de  multă energie pentru a acționa, apoi comportamentele devin un fel de automatisme și consumul e mult mai mic, de aceea poți foarte bine să începi altceva. Multe dintre acțiunile de zi cu zi nici nu realizăm că le facem, nu e nevoie să ne gândim la ele, și nici nu ne consumă prea mult din energie, motiv pentru care  trebuie să fim implicați și să facem în permanență lucruri noi. Altfel energia neconsumată în acțiuni eficiente și benefice se va consuma în acte de violență, in vicii, în comportamente care ne vor face să ne simțim neplăcut la un momentdat.

Am descoperit de curând o strategie, WOOP (Wish, Outcome, Obstacle, Plan),  dezvoltată după 20 de ani de cercetări în domeniul psihologiei pozitive, de către Gabriele Oettingen, care are la bază tehnica contrastării mentale. Cel care ne încurcă în atingerea obiectivelor este subconștientul. El are un orizont restrâns, acționează pe baza emoțiilor, dorințelor, obiceiurilor. El vrea să fii bogat, fericit, sănătos, dar nu înțelege de ce tu trebuie să consumi energie pentru asta. El vrea să ai fesierii tari, dar nu înțelege de ce trebuie să alergi. Contrastarea mentală îl ajută însă să priceapă și atunci te va lăsa să îți faci treaba. Prin vizualizare mentală, se leagă promisiunea de recompensă viitoare, de obstacolelele care trebuie depășite. Această idee a fost redusă la anumite schimbări concrete în creier. Contrastarea  mentală, atunci cand este combinată cu așteptări mari de succes duce la o mai mare conexiune neuronală între obstacol și recompensa viitoare. Astfel, alergatul devine mai puternic asociat cu sănătatea. Strategia WOOP le este extrem de utilă celor care se simt blocați și nu știu ce să facă. Aveți de parcurs 4 etape:

  1. Identificarea dorinței. Care este dorința ta? Identifică o dorință puternică de-a ta, care poate fi realizată cu eforturi rezonabile, in 4 săptămâni, de exemplu.
  2. Identifică care va fi cel mai plăcut aspect, în cazul în care dorința se împlinește, ce te va face să te simți cel mai bine. Imaginează-ți cum va fi atunci.
  3. Care este principalul obstacol, care ține de tine? Identifică ce te împiedică să îți realizezi dorința, ar putea fi o emoție, o credință irațională sau un obicei prost. Gândește-te bine și odată identificat obstacolul, analizează-l câteva minute, vizualizându-l.
  4. Ce se poate face pentru a depăși obstacolul? Fă un plan în acest sens.                                                                          Hai să luăm un exemplu concret.

Dorința: Eu vreau să alerg în fiecare zi, timp de o lună, începând de astăzi.

Cel mai plăcut aspect legat de asta: Port blugi, cu tricou până în talie 🙂

Obstacol: Procrastinarea, mai exact amânarea nejustificată.

Plan: Dacă vreau să nu mai amân trebuie să văd exact în ce moment al zilei aș putea alerga. Dimineața duc copilul la școală, program de birou 8-16, după ora 16 aș putea. Unde? Am în minte locul.  Rucsac cu echipament pregătit de seara, pus în mașină dimineața, ora 16,30 începe alergarea :). Singură? Da, singură, e greu să găsești pe cineva cu același program.

Acum că am făcut public totul, va trebui să mă țin de plan. Abia aștept să văd rezultatele, după ce trece luna :).

Dacă aveți nevoie de ajutor în testarea strategiei WOOP, vă stau la dispoziție, 0736.281.810. Succes!