Iubire nebună

Romanițo, tu tot mai speri la iubirea aceea nebună?  Încetează,  n-o vei trăi. Înțelege. Tu nu ești născută pentru o astfel de poveste. Nu te implici total, nu te lași în voia patimii. Nu-i la ei baiul Romanițo, e la tine. Mulțumește-te cu ce ai. Visează până te-a durea capul, nu-i primi. Din păcate, te-a înzestrat Dumnezeu cu prea multă rațiune și tu nu poți trăi fără a gândi. Apoi dacă gândești, nu prea iubești :). Lasă Romanițo nu fi supărată, poate-n rai a fi altfel. Când te-a învia Dumnezeu, ți-a lua înțelepciunea și ți-a lăsa doar inima și-apoi numa îi iubi, nu-i mai gândi. Romanițo, Romanițo, păcatele tale!

De ce nu-i de-ajuns niciodată? De ce, dacă ajunge, durează puțin? De ce unii n-au parte de iubire iar alții au de prea multă? De ce nu mă iubește? De ce il vreau pe el? Zeci și sute de întrebări de acest fel își adresează o femeie de-a lungul vieții. Răspunsul e altul, pentru fiecare. Nu e lipsa de noroc, nici de frumusețe, nici de inteligență, e vorba de personalitatea fiecăruia. Există trăsături înnăscute care ne influențează comportamentul, evident și modul în care iubim sau ne raportăm la iubire . Un extrovertit are șanse mult mai mari la o iubire „nebună” decât o persoană introvertită. E evident de ce, se implică cu mai multă ușurință, își exprimă sentimentele mai ușor, face mai mult vânt sau poate chiar furtună în jurul său. Introvertitul tace, nu este înțeles de multe ori, nu-și cere drepturile, nu-și exprimă sentimentele și astfel pierde teren, ba mai mult poate fi plictisitor, la fel cum un extrovertit poate fi obositor. Te naști într-un fel sau altul, iar mediul contribuie din plin și poate adânci aceste trăsături sau le poate estompa, dar total nu te schimbă. Deci, introvertiților, mai greu pentru voi cu iubirea nebună 🙂 Acceptați asta, sau mergeți la cursuri de actorie ori la consiliere pentru a învăța să vă exprimați trăirile.

Agreabilitatea, dacă atinge extremele, atunci, putem fi cooperanți sau conflictuali, amabili sau critici, empatici sau autoritari, politicoși sau nepoliticoși, generoși sau egoiști, flexibili sau încăpățânați, calzi sau ursuzi, naturali sau falși. O iubire „nebună” presupune implicare, fie că ești agreabil, fie că nu, poți trai o astfel de iubire,  în felul tău. Conștiinciozitatea influențează deasemenea modul în care iubim. Un om cumpătat, organizat, demn de încredere, eficient, perseverent, precaut, va iubi cu mai multă rațiune decât unul neglijent, nechibzuit, neatent, leneș, frivol. Care are șanse mai mari la o iubire nebună? Parcă cel mai puțin conștiincios, el riscă mai mult.

Stabilitatea emoțională, o altă trăsătură de personalitate înnăscută care ne poate da bătăi de cap, inclusiv în dragoste. Cei calmi, independenți, care își pot regla cu ușurință emoțiile nu vor fi prea pasionali spre deosebire de cei instabili emoțional și bănuitori care duc uneori totul la extrem. Aceștia din urmă au mai mari șanse să iubească cu patimă.

Deschiderea către experiențe noi, ultima dintre cele cinci trăsături de personalitate înnăscute asupra cărora au convenit cercetătorii, este extrem de importantă într-o poveste de iubire. Persoanele deschise spre experiențe senzoriale, cu simț artistic, înclinate spre muzică sau arte plastice, atrase de o viață în armonie cu natura și frumosul, acestea sunt persoane care iubesc profund și oarecum dependente de iubire. Un poet, un pictor, un actor te va iubi cu siguranță altfel decât un om de știință sau chiar dacă sentimentele nu-i sunt mai profunde, el este capabil să și le exprime mai zgomotos, ceea ce ție îți place. Concluzia?  Vrei o iubire nebună? Lasă-te iubită de un artist :).



Ce faci atunci când numai tu iubești?

Romanițo slabă minte ai. Ușoară femeie ești!  Altceva nu știi să faci?  Numa să iubești?  Ia și citește o carte sau du-te la câmp că-i vremea culesului. Toooot stai și te uiți pe fereastră. Ce Doamne iartă-mă vrei să vezi? Visezi cum îți ia mâna și ți-o duce la buze. Da ce placere simți în asta? Ia-ți tu mâna și ți-o sărută până nu mai poți. Și ochii lui vrei să te privească-n neștire.  Da uită-te-n oglindă Romanițo,  priveşte-te tu. De ce Doamne vrei să se uite la tine? Ciudată mai ești Romanițo, ciudată. Ți-e mintea numa la el. Și el unde-i? El știe? Sau n-are habar?  Vezi-ți de drum Romanițo,  că nu-i pentru tine. Degeaba visezi, e păcat. Păcate-ți trebuie ție acuma? Ia-ți furca și toarce și invață-te minte. Ti-ajunge de-acuma,  prea mult ai iubit.  Ai inima slabă. Și tu ai slăbit.

 

Ascultă-ți inima, știe ea ce știe

Hai de la poartă Romanițo. Din primăvară te tot uiți după el. E frig acum și te doare mijlocul. Nu vine Romanițo,  ți-a zis că nu vine. Te uiți spre pădure, e toamnă în ea, și-n tine e toamnă fată frumoasă. Da pădurea la primăvară înverzește, tu numa te usuci de-acum. Nu plânge Romanițo, nu plânge. Cine-i vinovat că ție ți-a fost frică să iubești? Acum degeaba ai curaj. Degeaba alergi pe toate dealurile să areți că ești sprintenă.  Te-ai ofilit Romanițo.  Ș-apoi tu vrei numa vorbe, el e mai tăcut. Ce vrei să-ți spună? Orice? Lasă-l Romanițo în plata domnului, vorbește cu alții. Ai cu cine vorbi. Lasă-l să tacă Romanițo, că de vroia să-ți vorbească, îți vorbea primăvara când au inflorit  florile. Și venea atunci să te vadă.  Da ce sa vadă Romanițo?  Tu nu mai ești ce-ai fost. N-a fost unu să nu vie când l-ai chemat?  Ei uite că te-au ajuns vremurile alea. Hai in casă Romanițo, că ai de cusut. Când îi pleca, să lași ceva în urma ta. Nu plânge, Romanițo, nu plânge.


Câte femei și câți bărbați pe lumea asta, visează la alți parteneri? Poate toți. De ce ne luăm dacă nu suntem convinși că ne va fi bine? Sau dacă suntem, ce se întâmplă în timp? De ce nu mai răspundem nevoilor partenerului? De ce renunțăm să mai facem ceva pentru a ni-l apropia?  De ce, dimpotrivă, ne purtăm ca și cum am vrea să-l îndepărtăm și mai mult? Vrei să te îmbrățișeze mai des, să îți vorbească frumos. Dar tu ii zâmbești?  Tu ii spui că ți-a fost dor? Îl mângâi vreodată?  De ce se transformă relațiile noastre din ceva plăcut într-o permanentă luptă? De ce suferim și ne îmbolnăvim în relații?  Păi uite de ce.  Noi am plecat în lume cu gândul că suntem speciali și că cineva o să vadă asta și va cădea la picioarele noastre, rămânând mereu acolo. Și dacă se întâmplă să cadă,  la un momentdat se ridică, pentru că ceea ce ” l-a dat pe spate” la început, devine în timp normalitate. De vrei să mai cadă din când în când, atunci trebuie să te străduiești să  faci lucruri noi, să-l surprinzi. Dacă nu, odată ridicat,  vede lumea cu alți ochi. Vrea din nou să simtă ce-a simțit cu tine și caută în jur. Poate găsește,  poate nu, poate descoperă la tine ceva ce n-a mai văzut până atunci. Dar tu trebuie să te miști dacă vrei să simtă ceva. Dacă stai amorțită,  nu te mai vede. Crezi că altul te făcea mai fericită? Sigur că există persoane potrivite sau mai puțin potrivite pentru fiecare, depinde de şansa pe care o ai să îl întâlnești.  Mai poți încerca odată, dacă din prima nu ți-a ieșit.  Dar mai întâi vezi dacă tu faci bine ce faci. Vezi dacă tu oferi, sau aștepți doar sa primești.  Oare așteptările lui sunt satisfăcute? Oare tu mai ești ce-ai fost? Tu te-ai iubi pe tine?

Hai sa alergăm până una alta, că dacă ne mișcăm, se mișcă în noi și inima și creierul. Vom gândi și vom iubi mai bine. Si vreau să-ți spun că după miii de cărți și cursuri și scoli nenumărate, rațiunea mea îmi spune exact ce inima mi-a spus de atâtea ori. Nu știu dacă doar la mine inima și mintea gândesc la fel, dar poate ca n-ar fi rău să îți asculți inima, săraca, când are ceva de zis.

Romanițo, Romanițo, pe unde mi-ai umblat?

Romanițo , Romanițo pe unde mi-ai umblat? Mi-a fost dor de tine fato. Cine te mai iubește pe tine Romanițo?  Nimeni, zici? Da ție tot la el ți-e gândul?  Ce spui? Îl vei iubi pe veci? Da nu-i bai fată frumoasă, iubește-l. Că zici tu bine, dacă a fost dragoste curată n-are cum să piară. Cum să uiți privirile lui pline de drag și vorbele lui dulci? Și de ce le-ai uita? Iubește-l Romanițo până-i muri. Că dacă nu-i iubire, pentru ce să trăiești? Te uiți după altul? Iubește-l și pe el. Inima ta e mare, ai de unde Romanițo. Da cum e ăsta, mai frumos? Cu parul negru, ochii verzi, mâini puternice și foarte pătimaș. Blând și bun, cu buze cărnoase și mereu încruntat.  Se înfurie iute, o să mă scuture și pe mine puțin, o să țipe la mine și o să mă strângă cu putere, să-mi spună să-l las în pace că nu are timp de mine. O să mă privească în ochi și o să-mi ceară să plec. Apoi când o fac, o să mă tragă spre el, o să mă lipească de un perete și o să mă acopere cu trupul lui. O să mă sufoc, da nu-mi pasă. Să facă ce vrea cu mine…….. și ce nu vrea, să mă scuipe, să mă lovească,  să mă sărute,  să mă facă să simt, să vibrez, să-mi fie teama și să-mi fie bine.

Romanițo, trezește-te. El știe ce vrei tu să-ți facă? Spune-i, Romanițo, sau mai bine nu-i spui.
O să-i spun cândva. Mi drag că-i plac florile, își iubește bunica, și  nu vrea să moară ca să nu-i fie dor. De aia mi drag. Iubește viața și spune că moartea pute,  ii e ciudă pe ea când ma ia pe câte unul. E tare chipeș…………
Dimineața îi dau binețe, ca să știe că mă gândesc la el. Îmi răspunde,  da nu cu câte vorbe aș vrea eu.  Iubește o  fată mai frumoasă, cu părul mai galben și trupul mai zvelt. Da nu-mi pasă, eu nu vreau pe altul, am timp să aștept. Și de o fi să fie vreodată, apoi să fie în fân, că acolo n-a mai fost. Să simt mirosul fânului, al vieții și al iubirii. Apoi să pută cât o vrea, că nu-mi mai trebuie nimic. Atâta doar și apoi să plec. Să pleci Romanițo? Da unde să pleci?

In mintea noastră se întâmpla cele mai multe lucruri plăcute,  că e sau nu realitate, contează mai puțin 🙂

 

Pe cand o zi a rațiunii?


Sărbătorim dragostea, ne dăruim flori, bomboane și alte dulcegării. Pe când o zi a rațiunii în care să ne dăruim cărți? De ce preferăm dragostea? Din comoditate. Cât de simplu e să stai întins pe spate, cu telefonul la ureche și să auzi de la celălalt capăt „Ești așa de frumoasă”, „Te iubesc atât de mult!”, „Ești totul pentru mine!”. Gandirea rapidă zice „Oau, e minunat!”. Creierul dă comandă să te simți bine! De ce să raționăm și să ne întrebăm ce înseamnă oare ceea ce spune el sau dacă e adevărat? Nu contează! Acum ne e bine.

Dar în ziua în care dispare și îți spune că totul a fost în mintea ta, că tu ai avut așteptări și ți-ai făcut planuri, rațiunea își intră în drepturi. Atunci începi să procesezi, să analizezi și să constați că are dreptate. Apoi suferi, că dezamăgirea e mare. Si plangi, și nimic nu mai e bine. Si mori. Că de ce să lupți? Mai bine te complaci, te resemnezi și zici că așa ți-a fost scris. Ești comod din cale afară și va veni o zi în care vei constata că tinerețea s-a dus, că sănătatea s-a șubrezit, că s-ar putea să se sfârșească totul și n-ai apucat să trăiești. Dacă vei ști însă să îmbini rațiunea cu iubirea și vei depune un minim de efort pentru a procesa ce ți se spune, vei fi scutit de dezamăgiri. Nimeni nu s-a născut ca să te facă pe tine fericit. Oamenii trăiesc pentru ei. La fel trebuie să faci și tu. Fii harnic și luptă pentru starea ta de bine. Nu te mulțumi cu câteva vorbe dulci care te satisfac pe moment.

Ti-ai imaginat un partener frumos, deștept, puternic, care să te răsfețe, pentru care să fii totul? Poate la fel a așteptat și el de la tine. Si nici tu nu ești ceea ce și-a dorit. Nu trebuie să avem așteptări de la alții.  Avem în minte foarte clar portretul celui care vrem să ne facă fericiți. Dar nu asta trebui să avem în minte. Trebuie să ne creionăm pe noi, să fim noi așa cum ne dorim, dar în condițiile în care am fi singuri pe Pământ. Vreau să fiu frumoasă, să am fundul bombat, să fiu sănătoasă și veselă? Cum fac asta fără ajutor, singură pe lume fiind? Alerg, fac sport, sap în grădină, să se întărească fesele :). Am fost înzestrată de la natură cu trăsături frumoase? Le pun în valoare prin veșminte. Mă păstrez curată, mănânc fructe și legume și petrec mult timp în aer liber ca să am o culoare bună. Vreau să fiu veselă? Citesc cărți, cresc animale, plantez legume, flori, pomi și le întrețin. Culeg apoi roadele și mă bucur de gustul lor. Mă încălzesc la Soare, sau la un foc de lemne,  alerg prin ploaie, mă arunc în zăpadă, cutreier pădurile în compania câinelui meu, culeg ciuperci, admir stelele și luna, mă rog la Dumnezeu.

Nu vă rugați să se termine!

Tu nu vezi cat de frumoase sunt picioarele mele, ce glezne subțiri și fine am. Tu nu vezi, dar pentru el sunt cele mai frumoase din lume. Tu nu vezi că ochii mei seamănă cu marea, dar el înoată-n ei. Tu nu simți cat de rău mă doare moartea, dar el mă ține de mană. Si cand mă privește el mă vede, da tu nu. Zici că-s urată și rea, da el zice că părul meu e ca mătasea și sunt așa de gingașă. Nu știu ce-i cu tine, tu nu mă placi deloc.

Se întamplă asta în viața de zi cu zi. Te pornești cu un om la drum și ai merge cu el pană la capătul lumii. Ceilalți nici nu mai există. Il vezi frumos și bun cand alții spun că e negru și răutăcios. Vorbiți vrute și nevrute și la sfarșit constatați că nu v-ați spus nimic. Vă e atat de bine că puteți să vă și rugați împreună. Vă rugați să se termine, pentru că doar atat vă duce mintea. Vă simțiți vinovați pentru că alții nu simt la fel. Cat de rău o să vă pară! Dumnezeu vă ascultă ruga, dar se supără. El v-a dat ceva ce voi vreți să vă ia înapoi. Mai bine mulțumiți-i și bucurați-vă de darul primit că de vi-l ia, altu nu vă mai dă. Vă e teamă de Dumnezeu! Nu e rău să vă fie, dar dacă e așa, nu-l supărați. Lăsați-l să se bucure văzandu-vă că trăiți din plin ce v-a dăruit.

Nu vreți? Atunci renunțați. Trăiți uitandu-vă în oglindă fără să vă vedeți. Citiți fără să înțelegeți, alergați pe loc. Așteptați să se termine totul ca să ajungeți în rai. Nu veți ajunge! Raiul e pentru curajoși, pentru cei care primesc și folosesc darurile de la Dumnezeu, nu e pentru lași, pentru cei care renunță la viață și trăiesc moarte. Dumnezeu a creat viața și vrea să-i vadă pe oameni trăind, nu murind.

Iubirea există, pasiunea la fel, oameni potriviți la locul potrivit vor fi mereu. Nu vă intrebați de ce și nu încercați să găsiți un sens și o explicație. Pierdeți vreme de pomană. Iubirea nu e pentru a fi înțeleasă, e pentru a fi simțită. Dacă Dumnezeu vă dăruiește iubire, nu vă rugați să vi-o ia înapoi . Doar spuneți “Mulțumesc „.

Pe canapeaua din cabinetul psihologului meu, zâmbesc relaxată, recunoscătoare că m-a făcut să înțeleg că ceea ce contează e să poți iubi și nu să fii iubit.

Eu vă doresc să aveți parte și de una și de alta! Si dacă nu vă descurcați cu iubirea, apelați cu încredere la specialiști. Succes!

Doare, dorul, Romanițo ?

Doare dorul, Romanițo? Doare tare și de prea multă vreme. Ti-e teamă pentru inima ta? Ia aspacardin. Ba nu lua, că iei degeaba. Mai bine du-te la el, că-i la camp. Ia-i coasa din mană și arunco cat colo. Pune-te tu-n locul ei și-i vedea că ți-a trece. Și nu mai pleca, Romanițo, pană nu te ia pămantul. Decat fată cu dor, mai bine floare de camp.

După o despărţire recentă, avem tendinţa de a ne simţi diferit. Dar ce ne face să devenim astfel?

Ei bine, pare să fie vorba despre o schimbare ce are loc la nivelul tiparelor de gânduri şi comportamente care provoacă schimbări neuronale ce apar după despărţiri.

Studii realizate cu ajutorul tehnicilor de imagistică au scos la iveală faptul că atunci când suntem respinşi, chiar şi de către străini, în creierii noştri se activează aceleaşi regiuni care sunt stimulate atunci când apare durerea fizică. Într-un studiu coordonat de antropoloaga Helen Fisher, de la Universitatea Rutgers, au fost recrutaţi participanţi cărora le-au fost scanaţi creierii cu ajutorul unui fRMN în timp ce ei priveau imagini în care apăreau persoanele care îi părăsiseră de curând.

Rezultatele au reliefat că subiecţii au experimentat o activitate crescută în câteva regiuni din creier asociate cu recompensa, motivarea, dependenţa şi tulburarea obsesiv-compulsivă. Constatarea explică de ce avem tendinţa de a ne lupta pentru a putea renunţa la persoanele care ne părăsesc punând capăt relaţiilor amoroase.

De asemenea, şi jalea poate face parte din procesul despărţirii. Într-un alt studiu, mai multe femei au fost rugate să se gândească la foştii parteneri în timp ce creierii le erau scanaţi cu tehnici fRMN. Specialiştii au descoperit că în creierii participantelor se formau tipare asociate cu sentimente de tristeţe, reflectare şi depresie cronică.

Pentru unii oameni, sentimentul de inimă frântă poate dura luni bune, aşa cum au constat oamenii de ştiinţă germani care au studiat un grup restrâns de indivizi care după 6 luni de la despărţirea de partener încă mai sufereau.

Deşi astfel de studii demonstrează că suferinţa produsă inima frântă este asociată cu obsesia şi jalea, descoperirile sunt limitate. Concluziile provin, în mare, din cercetări în care participanţii au fost rugaţi să se gândească la foştii parteneri, un lucru pe care oamenii nu îl fac constant.

Din fericire, pentru mulţi oameni, sentimentul de inimă frântă provocat de despărţirea de parteneri dispare odată cu trecerea timpului, iar viaţa revine la normal.

http://www.descopera.ro/dnews/10903066-cum-reactioneaza-creierul-dupa-despartirea-de-persoana-iubita

Dacă respingerea este percepută ca o durere, iar durerea trece cu antinevralgic atunci dorul de ce nu trece? Nu se va inventa niciodată o pastilă antidor, așa că nu mai iubiți :). Dorul este o stare de normalitate. E firesc să te gandești la lucruri plăcute și să iți dorești să se repete, dar dacă nu se poate, nu e un capăt de lume. Poți face altele, cu alți oameni, care îți vor aduce satisfacții și mai mari. Nu te opri, continuă să cauți. Pană la urmă, important e drumul, nu capătul lui. Dor ușor 🙂