Copil trist

O mămică a unei adolescente de 15 ani m-a sunat cu rugămintea s-o ajut. Nimic neobișnuit,  doar că de data asta problema mă depășește. Fetița ei a băut otravă înainte de Crăciun și a stat în spital două săptămâni. A scăpat cu viață, de fapt intenția ei a fost doar de a atrage atenția  cuiva din familie. Nu am competența necesară pentru a mă implica în astfel de cazuri cu pretenția că pot îmbunătăți lucrurile, de aceea am îndrumat-o spre un specialist in domeniu. Eu deocamdată pot să consiliez persoane sănătoase, ca să nu ajungă să dezvolte afecțiuni psihice. Dar din păcate oamenii nu înțeleg importanța prevenției. Odată instalată orice boală, începe o adevărată luptă pentru tratarea ei și de cele mai multe ori vindecarea nu e completă.

Așa că vă invit cu tot dragul, dacă simțiți că e ceva în neregulă cu voi sau cu copiii voștri, nu așteptați ca starea să se agraveze. Sunați-mă sau scrieți-mi dacă copilul vostru e adesea trist, mai ales înainte de preadolescență. La vârsta copilăriei mici și mijlocii, dacă le sunt asigurate nevoile de bază, hrană, siguranță, atașament, copiii trebuie să fie veseli. Când începe adolescența, lucrurile se complică, atunci se permite puțină tristețe, dar moderată și de scurtă durată. Se dezvoltă gândirea formală, adolescenții își pun tot felul de întrebări de genul Cine sunt eu? Incotro mă îndrept? Ce să fac cu viața mea? la care e greu să găsească răspuns și e foarte important să-i ajutați în acest sens. Aud adesea din partea părinților,  când un adolescent face un gest extrem, că nu au sesizat nimic în neregulă, că ei discutau orice și nu înțeleg de ce nu le-a spus, că nu era trist, că se comporta normal etc. Se pare că nu e simplu deloc să descoperi ce e în sufletul unui adolescent, e foarte greu și pentru ei să se înțeleagă și să accepte transformările care au loc cu trupurile lor, cu mintea lor, totul decurge mult prea repede, iar cei cu  sensibilitate crescută au nevoie de suport. Ei aleargă după recompense imediate, cortexul prefrontal, care e răspunzător de autocontrol, e încă nedezvoltat suficient comparativ cu sistemul limbic, zona creierului care controlează emoțiile,  motiv pentru care le e mai greu să se stăpânească decât unui adult, sunt mai impulsivi, își asumă riscuri cu multă ușurință, sunt oarecum inconștienți. De aceea e important să rămâneți blânzi și buni, să-i supravegheați îndeaproape, să observați orice schimbare în atitudine, în comportament, somn, alimentație, să discutați despre ce îi preocupă și ce simt. Evident dacă nu ați făcut asta în perioada copilăriei, acum va fi și mai dificil. E bine ca cei care aveți copii peste doi ani, să discutați despre emoții de cel puțin 3 ori pe zi. Vor învăța să și le cunoască, să le denumească, să le deosebească și să le facă față mai ușor. Deasemenea e util să le explicați că emoțiile sunt provocate nu de ceea ce se întâmplă ci de ce gândesc ei despre ceea ce s-a întâmplat, să-i învățați să gândească rațional. Dar ca să învățați pe alții, mai întâi trebuie să știți voi cum se face. Vă pot ajuta dacă credeți că aveți probleme în acest sens. Cu drag

Nu vă faceți griji din pricina banilor

Nu mai întrebați cât costă o ședință de consiliere. Nu vă faceți griji din pricina banilor. Aveti, plătiți, nu aveți, e foarte bine. Important e să vă ajute contactul cu mine și ceea ce facem împreună.. Am blugi în pod destui care se mai pot purta și încălțămintea de toamna iarna mi-e în stare bună. O geacă groasă am, aşa că nu va faceți probleme . Mie nu-mi trebuie bani decât pentru mâncare și aia puțină, că o masă pe zi o înlocuiesc cu bucuria .


Bucuria pe care o resimt când voi imi spuneți că vă e mai bine, bucuria pe care mi-o dă aerul proaspăt, soarele și mișcarea. M-am tot gândit sa îmi iau un job bine plătit, ca să am și eu bani de rochițe, de pantofi, genți, o mașină poate. Dar am 47 de ani, timp puțin pentru a-l mai irosi. Dacă eu sunt sanatoasa si pot să alerg, de ce as sta închisă într-un birou sa fac bani? Ca să mă îmbolnăvesc? Ca să-mi iau o rochie după care bărbații să întoarcă capul și să mă dorească iar femeile să spună uite ce bine arată asta la varsta ei? Dar sub rochia aia ce ar găsi? Un corp slăbit și netonifiat? Sub zâmbetul fals, o femeie tristă, neîmplinită și plină de frici? Nu-mi mai pot permite asta, e prea târziu pentru mine. Acum am nevoie de bucurie autentică, de frumosul din natură și de iubire pentru ceea ce sunt, nu pentru felul în care arăt. Vreau să fiu iubită pentru că sunt bună și vorbesc frumos, pentru că sunt sănătoasă și voioasă, nu pentru unghiile mele portocalii și aerul meu de divă. Cele care aveți nevoie sa fiți dive și vă împlinește asta, luați-vă cele mai frumoase rochii și machiati-va cât vreți voi, important e ca efortul pe care îl depuneți pentru a avea lucruri frumoase să nu vă șubrezească sănătatea fizică și psihică. Nu toți oamenii sunt născuți pentru a trăi simplu, la alții li se potrivește poleiala, e foarte bine câtă vreme sunt fericiți. Dar dacă nu va e bine cu ruj pe buze și cu pantofi cu toc, dați-i jos, sterge-ti rujul și haideți cu mine sa alergăm. Succes!

Iubim aceeași ființă, dar nu ne putem înțelege

Cum e posibil ca amândoi să iubiți aceeași ființă, iar voi să nu vă înțelegeți?

 

Impreună ați contribuit la nașterea ei și ați ajuns să nu mai puteți comunica unul cu celălalt. Ziceți că vă iubiți copilul? Ei bine, nu-l iubiți deloc. Vă pasă doar de voi, sunteți egoiști până în măduva oaselor. De l-ați iubi, ați fi blânzi și buni, copiilor le place blândețea. Ați vorbi cu calm și ați fi raționali. Ați găsi căi de comunicare eficientă.

De ce părinții nu se pot înțelege? Se pot, dar nu vor. Unii atacă ca să nu fie ei atacați, pentru că știu că ar avea de ce să fie. Alții sunt bănuitori și cicălitori, cred că așa previn infidelitatea, dar nu fac decât să o provoace. Alții sunt complexați și geloși pe succesul partenerului. Unii vad doar ce nu face bine partenerul și generalizează excesiv, deși de ar fi să întocmească o listă cu părțile lui bune, ar avea ce scrie. Nu comunicăm și nu ne acceptăm, pentru că nu ne iubim, nici pe noi, nici pe alții. Vorbim atât de mult despre iubire, dar habar nu avem cum se iubește, ar trebui să se predea în școli, să existe ore de tehnica iubirii. Poate fi o materie nouă :).

Baza comunicării este acceptarea. De la asta se pornește pentru a învăța iubirea. Cel pe care vreau să îl iubesc nu e ca mine, are alte vise, alte valori, gândește și simte altfel, are nevoie de spațiu și timp pentru el. Poți accepta asta? Sigur că poți. Nicio ființă de pe lumea asta nu s-a născut ca să trăiască așa cum vrei tu, nu e sclavul tău și nici nu ai nevoie de un sclav. Încearcă să afli ce te bucură pe tine, să știi care îți sunt valorile și să acționezi în consecință. Ajută-ți partenerul să le identifice pe ale lui și lasă-l să-și trăiască visele. Când spun partener, acesta poate fi copilul tău, părinte, soț, iubit, coleg, prieten, orice persoană cu care ai o relație, de orice natură, dragoste, familie, job, vecinătate etc.

Vrem ca cei din jurul nostru să acționeze așa cum credem noi că trebuie într-o anumită situație, noi spunem că așa e corect. Noi deținem adevărul absolut, noi știm si așa trebuie să fie. Ei bine, nu e așa, nu există un adevăr absolut, există un adevăr al fiecăruia și dacă nu accepți acest lucru nu vei putea comunica eficient cu nimeni.

Acceptă și încercă să înțelegi. Un alt pas important, înțelegerea a ceea ce se întâmplă. Pune-ți mintea la contribuție, analizează comportamente, al tău, al partenerului, analizează stări, folosește-ți inteligența, fii rațional.  Si dacă tot nu poți pricepe, cere ajutorul unui consilier. Sună la 0736.281.810 pentru o programare, chiar acum. Beneficiezi de servicii gratuite, prin intermediul Asociației „Vreau să trăiesc liber”. Curaj!

 

Tu ai pe cineva care să-ți încălzească mâinile reci?

Inițial am vrut să aleg o imagine în care Mădălina stătea în fața mea, ca să nu se vadă prea multă piele și să evit comentarii de genul “Vai ce slabă ești!” Ne ascundem în spatele copiilor de cele mai multe ori, mințim că facem lucruri, sau că nu facem,  pentru binele lor, dar copiii noști nu au nevoie de asta. Ei vor părinți fericiți, care își urmează propriile vise. Copilul nu trebuie să stea nici în fața ta, nici în spate. Este egalul tău și trebuie tratat ca atare. Nu-i impune lucruri, explică-i, nu îi oferi totul, doar ce are nevoie. Nu te-ai născut numai  pentru a fi părinte, nici nu ai făcut copii ca să ai în fața cui să te impui. Copiii sunt pentru a ne bucura împreună, dar respectându-ne reciproc și fără a renunța la visele pe care le avem și unul și celălalt. Așa că nu te mai scunde după copilul tău, ieși în față și spune ce ai de spus. Nu fi complexată că ești prea slabă sau prea grasă, tu nu ești doar corp, ești mai mult de atât, ești minte, ești spirit. Dacă vrei îi areți lumii corpul tău, dacă vrei îi areți cum gândești, dacă vrei îi spui ce simți. Dacă nu vrei să faci asta, poți ține totul pentru tine. E alegerea ta.

Când întra cineva la tine în curte ridică-ți privirea și uită-te la el chiar dacă nu îți place ce vezi. Dacă are dreptul să intre fără a-ți cere permisiunea înseamnă ca are un rol în viata ta. Cândva ți-a adus bucurie, sau  ți-a dăruit lucruri. Acum trebuie măcar să-l respecți pentru asta dacă mai mult nu poți. Respectul ține de educatie și trebuie să fie pentru toți cei cu care relaționezi.  E un minim extrem de necesar. Și tot minim mai e un ton potrivit când te adresezi cuiva, fără jigniri și vocea ridicată. Dacă am fi mai atenți cu aceste minime am obține maxim. Dar nu ne pasă, noi suntem nervoși și agitați și trebuie să ne descărcăm cumva. Și cum altfel decât fiind nepoliticoși?  De ce să ne consumăm energia alergând sau citind?  Mai bine țipăm la cei din jur. Nu e nimeni responsabil pentru fericirea ta. Nici nu ii poți cere cuiva să facă lucruri pentru plăcerea ta dacă el nu le simte și nu le agrează. Dar să te respecte e imperios necesar să-i ceri. Viata ta e unică și la fel de importantă ca a lui. Trebuie trăită în pace și armonie.
Am întâlnit pe cineva care mă ține în loc și mă face să mă întreb ce rost au toate și de ce mă zbat pe lumea asta. Și tot la el găsesc răspunsul.  De drag mă zbat. De dragul tău, de dragul lui, de dragul florii soarelui :). Dacă tot am primit acest dar de ce să nu mă folosesc de el?  Dacă ma pot bucura de ce să nu o fac? Dacă pot să alerg de ce să stau într-un loc.? Dacă văd, de ce să nu citesc? Dacă aud, de ce să nu ascult muzica? Dacă am  buze de ce sa nu sărut cu ele?Pentru că mi-e lene. Stau și aștept să vină cineva cu care să fac toate astea. S-ar putea să  aștepți mult și bine și să nu apară.  Și vei muri în curând plină de regrete, sperând că există viață de apoi și vei mai avea o șansă.  Nu există, Scutură-te și ieși în lume. Spune-i lumii că vrei și tu să trăiești în ea. Nu refuza viața de frica morții.  Accepți pe oricine alături pentru ca ți-e frică de singurătate.  Nu de ea trebuie să-ți fie ci de oameni, de oameni nepotriviți care încearcă să te oprească din drumul tău. Nu-i lăsa.  Că e bun, că nu e bun, e al tău,  e drumul tău și numai urmându-l îți vei găsi sensul. Fără sens e doar supraviețuire. Sensul vieții?  Implinirea viselor. S-au împlinit toate? Mai visează. Pe oamenii fără vise moartea ii ia mai iute, crede că și-au terminat rostul. Nu înceta sa visezi dacă nu vrei să mori.

În visul meu de dimineață aveam o mână rece și una caldă. Un bărbat le-a adus la aceeași temperatură. A ținut-o  pe cea rece în mâinile lui. Când avem mare nevoie de ceva ce nu putem avea în realitate, se întâmplă în vis. Asta ca să înțelegem că se poate și să avem tăria de a merge mai departe, sperând.. Se pare ca eu am nevoie de susținere, chiar dacă mi-e greu să recunosc asta și am primit-o în vis. Ar putea să devină acesta un scop în sine, să găsesc pe cineva, care fără să-i spun, să simtă când am nevoie de căldură. Ar fi un scop prea măreț? O să mă gândesc la asta. Tu ai cine să-ți încălzească mâinile reci? Nici măcar în vis? Suna la 0736.281.810 și eu voi încerca sa fac asta pentru tine. Curaj!

Cum ne „păcălim” subconștientul?

N-am mai scris demult. De câteva zile mă gândesc. Pentru cine scriu de fapt? In primul rând pentru mine, e un mod de a-mi clarifica lucrurile și de a mă încărca sau descărca, nici nu știu. Oamenii zic că acționează uneori pentru alții, dar tot pentru ei o fac. Vor să simtă ceva, nici ei nu știu ce, dar vor să simtă. Nu e de ajuns că alții se bucură, ei vor bucuria lor. Cum o obțin? Cred că fiecare știm când ne e bine, după felul în care ne comportăm. Eu de exemplu cânt. Mi se întâmplă să nici nu realizez că mi-e bine, până în momentul în care mă surprind fredonând o melodie. Atunci mă opresc și mă întreb ce m-a determinat să fac asta.

E simplu când marile plăceri ale vieții sunt suficiente pentru ca tu  să cânți: o mâncare bună, dragostea cuiva, dansul, muzica, o carte. Dar când acestea nu sunt de ajuns, începe lupta. Lupta pentru a descoperi ce te împlinește, pentru a obține acel lucru și pentru a o lua apoi de la capăt.

Există oameni care fac multe și alții care se întreabă cum e posibil. Lucrurile sunt simple, când începi ceva nou ai nevoie de  multă energie pentru a acționa, apoi comportamentele devin un fel de automatisme și consumul e mult mai mic, de aceea poți foarte bine să începi altceva. Multe dintre acțiunile de zi cu zi nici nu realizăm că le facem, nu e nevoie să ne gândim la ele, și nici nu ne consumă prea mult din energie, motiv pentru care  trebuie să fim implicați și să facem în permanență lucruri noi. Altfel energia neconsumată în acțiuni eficiente și benefice se va consuma în acte de violență, in vicii, în comportamente care ne vor face să ne simțim neplăcut la un momentdat.

Am descoperit de curând o strategie, WOOP (Wish, Outcome, Obstacle, Plan),  dezvoltată după 20 de ani de cercetări în domeniul psihologiei pozitive, de către Gabriele Oettingen, care are la bază tehnica contrastării mentale. Cel care ne încurcă în atingerea obiectivelor este subconștientul. El are un orizont restrâns, acționează pe baza emoțiilor, dorințelor, obiceiurilor. El vrea să fii bogat, fericit, sănătos, dar nu înțelege de ce tu trebuie să consumi energie pentru asta. El vrea să ai fesierii tari, dar nu înțelege de ce trebuie să alergi. Contrastarea mentală îl ajută însă să priceapă și atunci te va lăsa să îți faci treaba. Prin vizualizare mentală, se leagă promisiunea de recompensă viitoare, de obstacolelele care trebuie depășite. Această idee a fost redusă la anumite schimbări concrete în creier. Contrastarea  mentală, atunci cand este combinată cu așteptări mari de succes duce la o mai mare conexiune neuronală între obstacol și recompensa viitoare. Astfel, alergatul devine mai puternic asociat cu sănătatea. Strategia WOOP le este extrem de utilă celor care se simt blocați și nu știu ce să facă. Aveți de parcurs 4 etape:

  1. Identificarea dorinței. Care este dorința ta? Identifică o dorință puternică de-a ta, care poate fi realizată cu eforturi rezonabile, in 4 săptămâni, de exemplu.
  2. Identifică care va fi cel mai plăcut aspect, în cazul în care dorința se împlinește, ce te va face să te simți cel mai bine. Imaginează-ți cum va fi atunci.
  3. Care este principalul obstacol, care ține de tine? Identifică ce te împiedică să îți realizezi dorința, ar putea fi o emoție, o credință irațională sau un obicei prost. Gândește-te bine și odată identificat obstacolul, analizează-l câteva minute, vizualizându-l.
  4. Ce se poate face pentru a depăși obstacolul? Fă un plan în acest sens.                                                                          Hai să luăm un exemplu concret.

Dorința: Eu vreau să alerg în fiecare zi, timp de o lună, începând de astăzi.

Cel mai plăcut aspect legat de asta: Port blugi, cu tricou până în talie 🙂

Obstacol: Procrastinarea, mai exact amânarea nejustificată.

Plan: Dacă vreau să nu mai amân trebuie să văd exact în ce moment al zilei aș putea alerga. Dimineața duc copilul la școală, program de birou 8-16, după ora 16 aș putea. Unde? Am în minte locul.  Rucsac cu echipament pregătit de seara, pus în mașină dimineața, ora 16,30 începe alergarea :). Singură? Da, singură, e greu să găsești pe cineva cu același program.

Acum că am făcut public totul, va trebui să mă țin de plan. Abia aștept să văd rezultatele, după ce trece luna :).

Dacă aveți nevoie de ajutor în testarea strategiei WOOP, vă stau la dispoziție, 0736.281.810. Succes!

 

 

 

Rămâi autentic

De ce vrei să pari altfel decât ești? De ce tendința asta de a fi ca ceilalți sau dacă se poate și mai și? Ca să fii nefericit? Treaba ta. Eu vreau să fiu bine. Si dacă asta presupune să renunț la o parte din viața mea de până acum am s-o fac. Am să la în urmă oameni, preocupări, lucruri și am să fac ce simt. E simplu, am trceut de prima tinerețe, nu mai trebuie să mă lupt cu nimeni și cu nimic, nici măcar cu mine, lucrurile îmi sunt foarte clare. Dar ce faci tu care ai 20 sau 30 de ani? Incă mai vrei să dovedești că poți, că ești bun și că ai valoare. Si dacă vei reuși va fi cu ce preț? Va fi pentru că ai vrut tu sau pentru că au vrut alții? Copila mea iubește animalele, natura libertatea și am ajuns la concluzia că cel mai potrivit pentru ea când va fi mare ar fi să aibă o fermă. Dar când colegii ei vor să fie designeri, avocați, doctori și nu mai știu ce, ea parcă dă înapoi. Cum să spună că vrea să fie fermier? Nu dă bine. Si atunci ce face? Alege și ea o meserie la modă. Apoi la 40 de ani când va avea maturitatea și înțelepciunea necesară renunță la tot și își urmează visul. De ce să pierzi 20 de ani din viață? Mai bine găsești o soluție de compromis. Un consilier vocațional te poate îndruma. Noi am găsit ca variante meseria de psiholog, terapia cu animale, sau o pensiune pe lângă care să funcționeze o fermă și atunci nu va mai fi fermier, va fi femeie de afaceri :). E greu să-i convingi pe tineri că pasiunile lor și locurile unde ei se simt liberi vor rămâne aceleași pe veci. Dacă ai crescut în pădure, niciodată un oraș aglomerat și un zgârie nori nu va fi locul tău.

M-a fascinat întotdeauna focul, mi-e dragă murea, grădina bunicilor avea gard din mure, mirosul și căldura laptelui proaspăt muls mi-e impregnat în nări, îmi plac caprele, oile, mirosul de fân. Aveți grijă unde vă creșteți copiii. Dacă vreți să facă carieră prin birouri nu-i creșteți cu animale, nu-i duceți în natură, țineti-i în casă, puneți-i să citească, să se joace pe computer, să privească la televizor. Dacă veți sta cu ei mai mult pe-afară decât la mall, i-ați pierdut :). Li se impregnează natura în toți porii și e ca un drog, nu mai pot trăi fără ea, sau pot, dar fără bucurie.

E plină lumea de oameni cu anxietăți, anxietăți de toate felurile. De ce crezi? Pentru că se luptă să pară ce nu sunt. Omul e un sistem dinamic, are o anumită cantitate de energie la dispoziție și dacă marea majoritate și-o consumă pentru a fi fals, pentru a ascunde lucruri, sentimente, nu-i mai rămâne suficientă pentru a produce bucuria. Frica, anxietatea, depresia, nu au nevoie de energie ca să apară, dar ele se hrănesc cu ea. Si odată instalate, devorează tot, așa că drămuiește-ți energia în așa fel încât să rămană destulă pentru bucurie. Uneori trebuie să fii puțin egoist, așa ai fost construit, nu e nimic neobișnuit. Decât să se spună despre tine că ești deprimat, mai bine că ești rău. Dacă e cu măsură, poți fi și rău câteodată. Mai bine decât anxios. Fii autentic și vei fi bine!

 

 

Ce faci, când nu ai chef să faci nimic?

Ce faci când nu ai chef să faci nimic? Se întâmplă uneori. Atunci când își poți permite, aruncă-te în pat și visează. Dacă nu ai cum  să faci asta, mobilizează-te și du la bun sfârșit ce ai început, altfel vei fi sancționat. De cine? De șefii tăi, de familie, de prieteni, de viață. Bea un energizant, dă drumul la muzică, dansează puțin și apucă-te de treabă. Nu poți? Inseamnă că nu e lene, e o durere și ai nevoie de alta ca să uiți :). E o zi specială? O zi în care aniversezi un eveniment neplăcut? Sau plăcut? Si lucrurile plăcute genereză neplăceri în timp. Iți amintești cât de frumos a fost anul trecut pe vremea asta? Ai vrea să fii din nou în locul acela, cu omul acela? Din păcate nu se poate, dar poți face alte lucruri plăcute. Ce s-a întâmplat atunci ți-a umplut sufletul de bucurie, pentru moment, dar tu știi că nimic nu-i veșnic. Fă  ceva memorabil astăzi, care să te facă să spui anul viitor pe vremea asta „Mai vreau!” Ce ai putea să faci?

Intâlnește-te cu cineva drag și faceți lucruri împreună.

Vorbește cu cineva cu care ai petrecut timp de calitate cândva. Îți va face bine să-ți aduci aminte de vremuri frumoase.

Ia o carte, du-te la pădure și după ce te plimbi o oră, așează-te și citește.

Ascultă muzică și visează.

Aleargă cât te țin puterile.

Călărește.

Plângi dacă poți și apoi uită-te în oglindă și zâmbește.

Du-te și culege mure, sau ciuperci, e vremea lor.

Așează-te și gândește-te bine, poate ai neșansa să se termine lumea astăzi și vei sfârși trist și necăjit fără să ai un motiv real.  Eu zic să te scuturi și să mergi mai departe, după principiul „Decât sărac și bolnav, mai bine bogat și sănătos” :).

Dacă nu poți face nimic din toate astea, intră pe Internet, caută un cabinet de consiliere și intervenții psihologice în dezvoltarea umană, fă-ți o programare și  vezi ce spune specialistul. Consilierea psihologică este o intervenție care se adresează persoanelor aflate în situații de criză sau care se află în impas în ce privește rezolvarea unor situații de viață personală sau profesională. Persoanele care apelează la consiliere sunt persoane sănătoase care sunt în căutare de soluții pentru problemele cu care se confruntă. Este indicată atunci când vrei să fii ascultat, sprijinit și ajutat, când te simți izolat de restul lumii, neînțeles și singur, când vrei să-ți împărtășești gândurile și sentimentele, cănd vrei să beneficiezi de sfaturi, informații și idei noi.

Dacă nu poți obține o programare acum când ai nevoie,  sună la 0736.281.810, te voi asculta eu.