Anxietatea, ca partener de viață

N-am intrat niciodată de bunăvoie într-o piscină, vă spun asta ca să înțelegeți de cât de multă bucurie m-a privat anxietatea. N-am zburat niciodată, n-am trăit senzații tari, nu m-am implicat total în nimic. Nu-mi pasă acum de acele trăiri pe care le-am ratat, și pe care probabil, dacă îmi propun, le voi simți în viitorul apropiat. Regret însă, că n-am iubit cu toată ființa mea, din cauza fricii și îmi dau seama ce zace în mine, când văd ce versuri scriu. Dar cum să o mai fac acum, om matur și atât de rațional? Nu mai pot iubi decât așezat, calm și liniștit, pe alesul meu. Îmi voi exprima dorințele prin versuri, și visând, în lumea mea paralelă.

Într-una din zile, am fost foarte supărată pe cărți, atât de supărata încât am spus cuiva „Să nu citești niciodată. Mai bine bea și îmbată-te din când în când”, n-am crezut ce spun, evident :). Starea mea de atunci, a fost  una pe care n-am mai trăit-o demult, cu un nivel ridicat de anxietate, atât de ridicat că nici să citesc nu puteam și cumva mi-am amintit că unii oameni beau ca să-și scadă nivelul de anxietate, pentru că altfel îi copleșește și devine greu de suportat.  Din păcate, anxietatea a fost partenerul meu în viața, mult timp. Poate s-a instalat în momentul în care, după primii 5 ani de viață, petrecuți într-un mediu sigur, cu multă dragoste și libertate, am fost mutată în unul complet nou, cu oameni mulți, cu alte activități, o lume căreia veșnic am simțit că nu-i aparțin.  Cât de bine e să îți poți înțelege stările și să îți poți controla emoțiile, dar asta se întâmplă acum, după zeci de ani de experiențe și mulți ani de studiu, sute de articole, cărti, cursuri, seminarii, cu oameni care știu cum să transmită informația, pentru ca aceasta să-și atingă scopul.

Au fost atât de intense trăirile, și nu întâmplător gândurile mi-au zburat spre timpurile de după ce m-am căsătorit, când am perceput totul ca un sfârșit, când am realizat că nu am trăit viața pe care am vrut-o și că de acum, măritată fiind,  nu mai am nicio șansă să o trăiesc. Am gândit așa timp îndelungat, ba s-a mai întâmplat și să nu pot face copii multă vreme, ceea ce ar fi dat oarecum un rost căsătoriei.  Din păcate, gândurile mele iraționale, au  influențat comportamentul meu,  ceea ce nu m-a ajutat deloc să construiesc relații sănătoase cu cei din jur. Au trecut ani mulți de atunci, am citit tone de cărți, am studiat, am experimentat și am făcut lucruri frumoase. Am avut atât de multă libertate căsătorită fiind, câtă n-aș fi avut dacă eram singură. Ca să fii liber cu adevărat, trebuie să-ți fie asigurate nevoile primare, hrană, adăpost, sex, siguranță, iubire, nevoi sociale, apartenență. Partenerul meu a avut grijă  să nu-mi lipsească toate astea,  mie rămânându-mi doar „datoria” (față de mine), de a obține recunoaștere socială și de a mă dezvolta personal. Îi mulțumesc pentru asta, chiar acum.  Viața mea a căpătat sens nu va trebui, ca în momentul în care plec să mă întreb “Asta a fost tot?” Voi pleca împăcată că am iubit cât de mult am putut și cum am știut eu mai bine, că am învățat să trăiesc, nu m-am mulțumit să fac lucrurile mecanic și că mi-am găsit plăcerea și refugiul în cărți nu în alcool, cum l-am îndemnat pe amicul meu să facă. (Va trebui să îi spun că a fost o glumă, una proastă, deși cred că și-a dat singur seama. )Trăim uneori momente în care totul pare inutil, sau cumva simțim că nu putem controla situația, că nu depinde de noi, că în străfundul sufletului, învățăturile din carte nu au pătruns, pentru a înlătura nevoia de un anumit tip de afecțiune, de exemplu. Nu scrie în cărți cum poți să-ți suprimi dorința ta de a întâlni pe cineva care să te privească într-un anume fel, în felul în care ai fost privită, copil fiind de ochii umezi ai mamei sau ai bunicii și nici cum să faci să nu mai simți dorul de cineva drag, sau suferința de altă natură, dar te ajută să înțelegi de unde provine anxietatea pe care o simți în astfel de situaîii și te învață să o controlezi. Alcoolul, te ajută doar să uiți, te adoarme :). E ca și cum ai trata simptomul, dar nu boala în sine. Nu vă îmbătați niciodată, mai bine citiți până vă dor ochii, o durere fizică, atenuează durerea sufletească.

Pentru a scădea nivelul de anxietate, îți poți crea o lume paralelă, așa cum am făcut eu, în care să evadezi atunci când teama te copleșește. In lumea aceea e cald si bine, totul funcționează conform așteptărilor tale, sau poate nu, dar asta tot mâna ta e. Până și acolo vrei sa ai provocări, vrei să lupți si să câștigi într-un final.  E în regulă să construim lumi paralele? Nu e un semn de nebunie? Creativitatea si nebunia se pare că vin din aceeasi zonă a creierului. In lumea aceea ești singur, cu poeziile tale, cu picturile tale, cu ce alte moduri de exprimare a creativității sau uneori cu persoane care reușesc  să acceseze acea zonă, să se integreze si să facă parte, o vreme, din poveste. Poate fi un amant, un amic, o persoană pe care din cauza regulilor impuse de societate, trebuie să o ții ascunsă, dar cu care vibrezi și împarți bucuria. E bine? Nu e bine? Cine hotărăște?

Anxietatea te blochează și dacă nu ești capabil să depășești singur acest blocaj, ai norocul să te scoată viața din el, doar că e posibil să o facă intr-un mod extrem de dur, care te poate ucide sau care îți poate reda viața, te poate ajuta să treci din modul supraviețuire în modul trăire. E n-am murit, nici nu am luat-o razna, am suferit o vreme, dar apoi am început să trăiesc cu mai puțină teamă totul, să înfrunt lumea și să îmi urmez visele. Schimbarea de atitudine, a adus schimbări în bine pe toate planurile.

Te invit să iei legătura cu un psiholog, cu un specialist în comportamente și emoții care să tă ajute să conceptualizezi ce ți se intâmplă, să identifici problemele, pentru a găsi împreună, căi de rezolvare. Psihologia este o știință, viața nu se trăiește după ureche, dacă vrei sa fie una de care să fii mulțumit când pleci. Dacă nu contează, atunci trăiește cum vrei tu, dar nu uita că la final, te vei întreba „Asta a fost tot? „

Leave a Reply