Scenariu 2

În articolul anterior, „Scenariu”, am încercat să explic cum reacționează o persoană cu stimă de sine înaltă, în fața unei respingeri. Haideți să vedem, ce se întâmplă, în cazul în care, persoana respinsă, are o stimă de sine scăzută. Cum s-a format această stimă de sine scăzută? Copil fiind, mama, sau alte persoane de referință, ti-au spus mereu: nu ești capabil, ești un împiedicat, nu ești în stare să îți legi șireturile singur, tu nu faci nimic bine, iar ai căzut, iar te-ai murdărit, etc.,  poate ai mai primit și bătaie și în felul acesta, în mintea ta, s-a născut ideea, că tu ești defect, că nu vei reuși să faci nimic bine în viață, că orice ai face e degeaba, cei din jurul tău nu vor fi mulțumiți, iar aceste cogniții iraționale, s-au răsfrânt asupra întregii tale activități. Având o părere proastă despre tine,  evident, în momentul în care cineva te respinge, nu te gândești că persoana respectivă poate are alte preferințe,  poate în momentul ăsta e preocupată de ceva foarte important și nu îți poate acorda atenție, sau pur și simplu ceea ce ai tu să îi transmiți nu e de interes pentru el. Există nenumărate motive pentru care nu reușim să stabilim o conexiune cu anumite persoane, asta nu înseamnă că noi nu suntem valoroși, că noi nu avem nimic interesant de spus sau că suntem persoane neînsemnate. Dar, pentru cei care au crescut cu ideea asta, contactul cu respingerea, nu face decât să confirme o credință care de fapt nu este reală. Nu există persoană pe lumea asta, care să nu fie capabilă să facă un lucru bun, să aducă bucurie cuiva, să facă un bine oamenilor, animalelor, plantelor, Pământului în general. Evident, persoana respinsă, va mai puncta o nereușită, un vis neîmplinit, alături de multe altele, pentru implinirea cărora nu s-a strădui destul, având în permanență în minte, ideea, că orice ar face, el nu  va putea duce nimic la bun sfârșit. O gândire de acest gen, poate fi schimbată, cu eforturi mari, e adevărat, dar se poate și merită să o faceți.

O altă tipologie, un alt tip de persoane, sunt cele care au o stima de sine înaltă, dar nerealistă, acei copii cărora părinții le-au spus mereu: tu ești altfel decât ceilalți, tu ești unic,  ești special, ești deosebit,  în ciuda faptului că aceștia, nu au nici caracteristici fizice ieșite din comun, nici un coeficient de inteligență peste medie. Ei cresc cu ideea că li se cuvine totul, fără însă a avea puterea să obțină prin propriile forțe acest “tot”. Pentru ei,  o respingere poate fi mai dureroasă decât pentru cei cu stimă de sine scăzută, aceștia fiind deja  deja oarecum obișnuiți, resemnați. Cel care se crede superior, va fi extrem de furios când cineva nu îi face pe plac,sau poate să dezvolte o tulburare de tip depresiv,  cu mai multă ușurință și este probabil mai greu de schimbat acest mod de gândire decât al celor cu stimă de sine scăzută. Pentru cei care cumva au fost plasați mereu în frunte, urcați pe un piedestal, fără să merite neapărat,  să îi cobori de acolo este mai greu decât să îl ajuți pe unul care a fost mereu la bază, să urce câteva trepte, dar nu imposibil. Dacă persoana este rațională și înțelege ce s-a întâmplat de fapt, poate să ajungă să accepte, că este un om normal și că, dacă dorește să aibă rezultate deosebite, trebuie să muncească mult, nu i se cuvine totul și nu va primi de la viață, nimic, fără efort, iar respingerea înseamnă pur și simplu ca și în cazul celorlalți, doar faptul că “respingătorul”, are alte preferințe, alte nevoi în momentul în care tu ai apărut în viața lui, ceea ce nu înseamnă, repet, că tu nu ești valoros, că nu ai nimic de oferit sau că nu vei întâlni pe cineva care să primească cu drag, ce ai tu de oferit. Răbdare și curaj!

Comments are closed.