Scenariu

Ei, Romanițo, cum aștepți tu, o carte, de la el. Și el ce spune?  „Nu vorbim că nu are sens” Dar cine dă sens vorbelor,  lucrurilor? Vieții în general, cine-i dă sens? Si apoi, e musai să aibă? Ce e, de fapt, sensul? Tu ai putea și fără, așa-i Romanițo? Vorbe să fie numa. Da, de la alții nu-s bune? Altfel le potrivește? Ale lui, te dor? Păi, nebună ești tu? Îți iei plăcerea, din durere? Asta faci, Romanițo? Păcatele tale! 

„Nu vorbim pentru ca nu are sens”. Dar cine dă sens vorbelor? Lucrurilor? Vieții în general? Lipsa de sens, înseamnă uneori lipsa plăcerii. Dacă simți bucurie făcând ceva, atunci acel ceva are sens pentru tine. În caz contrar, e discutabil. Dacă mie îmi face plăcere să alerg și îmi dă o stare de bine, are sens să o fac. Dar, dacă tu alergi doar pentru că e sănătos, însă o faci fără nicio tragere de inimă, are sens alergarea pentru tine? Există sens fără plăcere? Există. Si atunci, dacă tu nu simți nicio plăcere vorbind cu cineva, nici nu îți face bine sănătății, la fel ca alergatul, nici nu obții vreun beneficiu făcând asta, ce sens are? Contribui la bucuria cuiva, vorbind cu el. Tot procesul capătă sens, pentru că unul din doi, e fericit. Poți face un lucru doar pentru binele altuia, fără ca tu să nu primești nimic în schimb? Asta e o altă poveste.

De ce continui să îți dorești să vorbești cu el, în ciuda faptului că te respinge? In mințile noastre, există anumite programe, la fel ca într-un computer, care se activează de fiecare dată când apare o problemă. Aceste programe sunt de fapt tipare de comportament, scheme cognitive, mai mult sau mai puțin adaptative, de care suntem sau nu conștienți. Unii specialiști spun că ce s-a format până pe la vârsta de 8 ani e imposibil de înlăturat, ce a apărut mai târziu, în urma experiențelor de viață, poate fi modificat. Copil fiind, primeai mereu aprecieri: frumoasă, isteață, vei ajunge departe, iubită de toată lumea. Au fost eșecuri nenumărate, dar care nu au făcut decât să  îți întărească credința că ești specială. Le-ai depășit, creativitatea te-a ajutat de fiecare dată. Conform acestei credințe, „ești grozavă si toată lumea te place”, ai acționat mereu. Ți-e greu să accepți că există cineva care nu o face, deși evident poate fi, dar creierul tău refuză  varianta asta, iar tu nu ai destule argumente pentru a-l convinge. Si asta din cauză că de multe ori persoana care emite semnale că nu i-ai fi pe plac, s-a arătat vulnerabilă, a lăsat garda jos și a fost cooperantă. Cu datele astea de intrare, programul nu poate da un alt raspuns decât acesta „Insistă, încă nu e totul pierdut”.

Si apoi, mai este acolo o cogniție care s-a activat în toată povestea asta, aceea care spune „visele tale se împlinesc într-un final,  dacă lupți pentru ele”, e ca o lumină care pâlpâie continuu, o lumină de avertizare, care te menține trează si nu te lasă să renunți. Oricât încerci să demontezi acest posibil mit, argumentele sunt în favoarea lui, n-a fost vis să nu ți-l împlinești, e drept că nici n-ai visat imposibilul și a fost totul în acord cu valorile tale, așa că, a fost plăcut să lupți pentru ele. De ce ți-e greu să renunț la acesta, și anume la a stabili o relație cu cineva care te respinge?  Pentru că e singurul pe care îl mai ai. O persoană cu care ai vorbit despre cele mai dragi subiecte sufletului tău și despre care ai aflat că îi sunt dragi și lui, a pătruns în acea zonă din computer unde s-au așezat până la vârsta de 8 ani, acele coduri greu de șters, cea mai sensibilă zonă, pe care nu o poți stăpâni și cred că nici nu mai vrei de fapt, acum când ești conștientă că in orice moment se poate opri pentru totdeauna computerul tău.  Așa că afirmația lui ,  ” nu are rost să ne consumăm energiile în direcția asta” este pentru tine o afirmație fără sens, ca să revenim la sens. Energiile nu se consumă, se transformă. Energia pe care tu o consumi vorbind cu el, se transformă in plăcere, plăcerea îți dă energie suficientă pentru a continua, ba mai mult decât atât și pentru a face lucruri în plus. Ce vină ai tu că ți-ai dorit un om cu care să vorbești despre lucruri dragi sufletului tău și în sfârșit l-ai întâlnit? Ce șanse sunt să apară in viața ta un om care să rezoneze cu tine si să fie sensibil la aceleași lucruri? Minime. Ei, uite că tu l-ai găsit. Norocoasă din nou. Și de-o fi să fie doar atât și tot poți să-l consideri un vis împlinit.

Comments are closed.