Ce spun lumii, despre mine?

Ne dezbrăcăm sau nu ne dezbrăcăm în fața lumii? Le arătăm trupul nostru celorlalți? Dar sufletul? Eu nu am fost mereu deschisă și nu am vorbit cu multă ușurință despre trăirile mele, dar acum pot să fac asta. Îmi spun oamenii că citindu-mi postările, au impresia că am o viață perfectă și li se pare oarecum prea de tot. Din fericire pentru mine, am ajuns în punctul în care într-adevăr viața mea e perfectă pur și simplu pentru că este și atât. Drumul a fost greu până aici, dar am avut noroc. Reziliență, acceptare, conștientizare, echilibru, termeni despre care te invit să discutăm.

În unele etape ale vieții, încercăm să păcălim. Pe noi, pe alții. Vrem să fim frumoase și admirate. Stă in firea lucrurilor. Femelele atrag masculii în moduri mai mult sau mai puțin cinstite. Imaginea, de multe ori denaturează realitatea. Facem eforturi mari pentru a arăta cât mai bine. Uneori reușim, alteori mai mult stricăm. Pe unele le ajută natura, cu altele nu a fost la fel de darnică, dar și masculi a creat Dumnezeu pentru toate. Eu n-am fost dispusă să investesc prea mult în aspectul exterior. Vopsesc firele albe, putin luciu de buze si rimel, că am genele mici, indepărtez părul de prisos de pe corp, mai pun un sutien cu push-up sa-mi adune sânii, mai port câte o rochiță și cel mai important, ALERG. Nu foarte mult și nu foarte iute, dar o fac. Incerc astfel să mă pastrez sănătoasă. Indrăgesc oamenii și natura, iar asta mă ajută enorm. Iubește-ți corpul și ai grijă de el. E casa sufletului, trebuie să se simtă bine în ea. Citesc si studiez psihologia ceea ce m-a transformat într-un om mai plăcut. Am făcut și mai fac și multe lucruri cu care unii nu ar fi de acord, dar, vorba cuiva, nu-mi place perfecțiunea și nu tind spre ea. Exagerăm atât de mult totul, iar lucrurile sunt de fapt simple. Nu trebuie decât să trăim prezentul, e singura certitudine. Ce a fost nu mai putem schimba, iar viitorul e relativ.
Suntem nemulțumiti de partener, de job, de copii, părinți, sau cine știe de mai ce. Cum ar fi dacă am accepta cu mai multă ușurință și am privi cu ochi mai buni relațiile pe care le avem acum? Cum ar fi să încercăm să le îmbunătățim pe acestea și să visăm mai cu măsură la altele? Ar fi ideal să nu mai insistăm să-i schimbăm pe ceilalți ci să schimbăm atitudinea și comportamentul pe care noi le avem față de ei. O să ziceți că ați mai citit asta de multe ori. Eu am să vă dau un exemplu concret. Relația cu mama mea, a fost mereu una oarecum tensionată , ea încerca să-și impună punctul de vedere, iar eu mă răzvrăteam întotdeauna. Copila mea m-a rugat să vorbesc mai frumos cu bunica ei, întrebându-mă dacă mie mi-ar plăcea ca ea să-mi vorbească astfel. Evident am incercat să îi explic că eu nu sunt ca bunica ei. Mereu asta facem, noi nu suntem de vină, celălalt greșeste. Am început să mă controlez. Incet, încet, cu pași mici, relația mea cu mama a devenit una mai caldă. O aprob și sunt mereu de acord cu ea, chiar dacă nu îi urmez sfaturile:). Nefiresc oarecum, dar benefic pentru toată lumea. Relația cu tatăl copilei era la fel. Atitudinea mea era una nedreaptă față de el, îl consideram oarecum vinovat pentru nefericirea mea, care nici măcar nu era nefericire, doar eu o percepeam așa. Tot fetița mea a fost cea care mi-a deschis ochii. Mereu îi scotea în evidență părțile bune și har Domnului are destule. Pe copila mea o iubesc mult și am ținut cont mereu de ce spune ea. Am început să-mi schimb atitudinea care repet nu era una corectă și încet, încet și în această relație s-a instalat armonia. Evident a contribuit enorm studiul psihologiei. Asta a schimbat radical percepția mea despre lume. Maturitatea, experiența, pierderile, mulți factori au influențat schimbarea. Parcă anumite lucruri le-am trăit într-o altă viață. Mereu în derivă, anxioasă, fără curaj, tristă adesea, o viață din care lipsea ceva și care acum e perfectă. Perfectă pur și simplu pentru că este si atât.
Nu mai aștepta pentru a-ți îmbunătăti relațiile, hai să vedem ce e de făcut in cazul tău. E atât de bine să trăiești in armonie cu tine și ceilalți! Vino să vorbim despre asta.

Comments are closed.