Până când murea va dispărea

Cum ai ajuns tu, sa fii centrul universului meu?


Ai apărut într-un moment în care eram speriată de moarte, la propriu. Tu erai frumos și viu. Privind imaginea ta, anxietatea scădea, era anihilată de dorința de a-ți vorbi, de a te atinge. Te-am folosit ca pe un leac. Nu-mi plac leacurile, le iau doar în cazuri extreme. Acela era unul.
Aveai nevoie de un gând bun, el a venit de la mine. Sunt fericită când pot fi de folos, anxietatea scade și mai mult.
Vorbești cu mine, cu sufletul meu, iar eu înfloresc.
Începe declinul, refuzul de a pătrunde mai adânc în poveste. Rațiunea își face treaba. A ta. A mea refuză să mai lucreze. Un haos total. Insist, nu accept, nu renunț, obosesc, gândesc, analizez, înțeleg. Sau poate nu. Renunț. Anxietatea e la cote maxime, lipsă de sens, apatie. Nu vreau. O iau de la capăt. Până când? Până unde? Până când vom mânca mure coapte de pe aceeași tufă în același timp, până când buzele vinete se vor uni într-un sărut prelung, până ce mâinile negre de mure se vor strânge ușor, tremurând, până ce murea ba dispărea de pe fața Pământului. Da, până atunci, acum știu.

A ce miroşi, frumosul meu? A maci? 
Dar macii n-au miros.
Pe bune? 
Eu simt aşa, liniştea lor, când te privesc.
Iar ochii tăi sunt galbeni.
Nu se poate?
Lucesc ca Soarele în miez de vară.
Tu arzi ca focul, ce ai oare?
Iubeşti? 
Pe mine?

Ai sentimentul, uneori, că iubești pe cineva din toată ființa ta, că nimic nu mai contează, doar el. Imaginea lui e în mintea ta nonstop și nu înțelegi de ce. De ce el? De ce acum? De-a lungul vremii, intri în contact cu diverse persoane, începând de la tatăl tău, primul bărbat din viața ta, care poate să acopere nevoile tale de afecțiune, sau nu, poate să aibă un atașament anxios, să te sufoce, sau unul evitant și să nu-și arate afecțiunea. Si mai rău poate fi un atașament dezorganizat, atunci nu știi niciodată care va fi următoarea reacție. Chiar dacă ceea ce ți-a oferit tatăl tău nu te-a mulțumit, te-ai acomodat și e în reglă dacă primești și de la ceilalți bărbați din viața ta același tip de afecțiune. Dacă te-ai simțit oarecum respinsă de tatăl tău și a fost o luptă pentru tine să îl determini să-și arate afecțiunea din când în când, vei continua să lupți pentru asta, să cucerești oameni care te ignoră, sau să-i dorești abia atunci când vor să plece. Afecțiunea primită cu ușurință, nu va fi pentru tine plăcută, dimpotrivă, poate crea disconfort. E o capcană, o luptă consumatoare de energie, energie pe care o poți folosi în alte scopuri. Există momente în viață când te simți atrasă de anumite persoane, nepotrivite ele, locul sau momentul. A existat un factor declanșator pentru asta, de care tu îți dai seama sau nu. Evenimentul produce haos în viața ta. Dacă nu înțelegi ce se întâmplă, cere ajutorul unui specialist, un psiholog te va ajuta. Nu va putea face nimic pentru ca tu să revii la starea inițială, dar înțelegând, poți alege, oarecum conștient, calea de urmat. Sentimentele pot sau nu pot fi domolite de rațiune, dar merită încercat. Succes!

Comments are closed.