Nu-i pasă lui Dumnezeu, de sandalele tale

M-am trezit dimineață cu gândul că-i duminică, în biserici au început slujbele, Părintele se uită în mulțime și iarăși nu mă vede acolo și va fi trist pentru asta. Va fi trist pentru toți credincioșii care îi vin în minte și pe care nu-i poate zări cu privirea pentru că ei sunt în altă parte.

Sunt la mare, sau la munte, sau cu prietenii la un grătar, sau poate încă nu s-au trezit că au petrecut noaptea, crede el. Dar nu e așa, sunt la o altă biserică și se roagă de sănătate, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce le-a dat bun și rău, pentru puterea de a trece peste toate. Oamenii știu să mulțumească și fac asta , pentru că așa a lăsat Dumnezeu, duminica, zi de odihnă și rugăciune. Oamenii nu vor să-l supere pe Dumnezeu.

Doar eu sunt păcătoasă și uit cât de mult l-am rugat să mă ajute să ies din impas. Când n-am văzut nicio cale de scăpare l-am rugat pe el să îndrepte lucrurile și dacă voi mai avea nevoie tot pe El am să-l rog. Dar  până atunci, duminică de duminică, uit să-i mulțumesc. Cât o să îngăduie asta Dumnezeu? Mult, că e bun și iertător. Ei bine, eu nu vreau să forțez nota. Așa că nu voi mai face ce am făcut duminica asta. Nu voi mai dansa în fața oglinzii, cocoțată pe  sandalele mele Ed Hardy, în timpul slujbei. Nici nu voi mai îmbrăca costumul de baie cu cruce pe chilot. Locul crucii nu e acolo, e in biserică și in inimile noastre.

Intotdeauna mi-a plăcut libertatea. Am fost tentată să asociez asta cu vulgaritatea, cu maneaua, cu stridența și opulența. Norocul meu că am avut parte de educație și autoeducație și am înțeles că libertatea e de fapt iubire. Iubesc până obosesc, dar sunt liberă cu adevărat.

M-am simțit bine încălțată cu sandalele mele Ed Hardy. Cred că am renunțat să le port, prea devreme. Cocoțată pe ele, parcă văd lumea cu alți ochi și-mi dă o stare de bine. Îmi vine să cânt. Si când omul cântă, Dumnezeu  se bucură. Nu-i pasă lui Dumnezeu de sandalele  tale, câtă vreme ești bun și iubitor, așa că poți să le porți până te dor picioarele. Dar nu le purta în timpul slujbei de duminică. Când te saturi de ele, aruncă-le cât colo și aleargă desculță. Dă-le-ncolo de călcâie, se spală. Si-apoi dacă nu se spală, ce? Dacă iubești, nu vei fi niciodată fata cu călcâie murdare, vei fi mereu „fata cu călcâie de iarbă”.