Hai să facem dragoste

Am vrut să scriu un articol cu titlul ăsta, dar m-am gandit ce ar spune fetița mea de 10 ani dacă ar citi. Ar spune că nu e corect. Si așa și este. Dragostea nu se face, dragostea se simte și se trăiește. Deci titlul trebuie să fie „Hai să simțim dragoste”.

       Cand devii mamă nu mai poți să scrii și să te comporți cum îți vine. Trebuie să faci totul cu gandul la copilul tău. El trebuie să fie primul care, dacă vede, să fie de acord cu ceea ce ai făcut. Dacă el vrea să porți colanți și ție nu-ți plac deloc încearcă să-i explici de ce nu poți face asta. Dar dacă îți stă bine, poartă-i.  Cand aprinzi țigara gandește-te ca o va face și el peste cațiva ani. Nu-i așa că vei suferi gandindu-te că își pune în pericol sănătatea?  Așa e, dar totuși fumezi  în continuare și îi vei cere  copilului să nu facă asta. Copiii fac ce văd nu ce li se spune să facă. Tu îți iubești copilul. Ba crede-mă că nu. Ii plac tare clătitele. Cat de des  îi faci? Rar, că miroase în casă. Nu-l iubești deloc. Cand îți cere? Nu e rău, dar asta nu-i iubire. Iubire e cand il surprinzi cu cele mai bune clătite, cand ai  încercat toate rețetele din lume și toate umpluturile posibile.

Iti iubești mama. Ba n-o iubești. Mergi rar la ea că e pisăloagă, nu ieși cu ea la o înghețată că nu ai timp. O vizitezi des că e singură, o asculți și o aprobi chiar dacă nu ți se pare că ar avea dreptate, insiști să iasă cu tine la o înghețată pentru că știi că nu acceptă din prima nevrand să îți răpească din timpul tău prețios? Atunci e iubire. Amintește-ți cum o așteptai în fața blocului să vină de la serviciu și cată bucurie îți producea apariția ei. Acum rolurile s-au schimbat. Ea te așteaptă în fața porții, dar tu nu apari zilnic cum o făcea ea, poate odată pe săptămană sau și mai rar. Nu e timp vei spune. Ba nu, timp e, da nu-i iubire.

Iți iubești soțul. Sunt puține lucruri care îl fac fericit, dar tu nu poți să le accepți din cauza prejudecăților, a religiei sau pentru că ești altfel și nu te poți schimba. Scuze ieftine, nu-l iubești.

Nici pe tine nu te iubești. Visul tău a fost să fii metresă. Ce ai făcut pentru asta? Ai avut grijă de frumusețea ta? De cultura ta? Ai făcut sport? Ai citit? Ai călătorit? Nu. Mai bine ai renunțat la visul tău și ai muncit ca să ajungi un medic de succes. Te iubești? Da J. Pentru că ai avut puterea să renunți la un vis care ți-ar fi adus nefericire. Goana după simple plăceri, ne fac nefericiți într-un final.

Iți iubești aproapele? Deloc.  Afli de problemele lui și spui  „Vai săracul”, dar nu te bagi, că nu e bine să te bagi în viața altora. Pentru cine nu e bine? Pentru tine, să nu te încarci, să nu suferi, să nu te implici. Dar pentru aproapele tău este. Ajung oameni să se sinucidă și noi ne mirăm. Pană s-o facă, suferă enorm, dar nu pot să-ți spună, nici ție, nici mie, că știu și ei că nu e bine să te bagi în viețile altora. Ei bine, nu e așa. Ai dreptul și obligația chiar, de a interveni în viața aproapelui tău, pentru că îl iubești.

Ne plac mult dovezile de iubire și tanjim după ele, dar le primim și le dăruim rar pentru că noi preferăm  să facem dragoste, nu să simțim dragoste.

Hai să te învăț să coși

Lucrarea mea de
admitere la master a fost de nota 8. Pentru un licențiat in chimie-fizică și
absolvent de an I Psihologie, nu e rău.

Mă gandesc la asta, stand în curtea celei mai frumoase pensiuni, cu cele mai bune gazde. Cos la o față de masă. Am absolvit anul I al secției de cusut-țesut de la Scoala Populară de Arte „Tudor Jarda”  . Tot anul I si la Facultatea de Psihologie, Universitatea Babeș-Bolyai. Si voi fi studentă în anul I la masterul Consilere și intervenții psihologice în dezvoltarea umană. Si ce dacă, vei spune? Si-apoi chiar așa, ce mare lucru? O femeie la 45 de ani care n-a reușit pană acum să-și găsească locul în lumea asta și încă mai face facultăți. La ce bun? Ar trebui să-și vadă de casă și de familie și nu să umble brambura prin școli. Să șteargă praful și să gătească, să spele și să calce rufe. Asta trebuie să facă o femeie la 45 de ani. Nu, zău? Cine stabilește asta? Dacă sunt căruntă și mă dor încheieturile înseamnă că nu pot învăța pentru a deveni un bun psiholog? Ba uite că pot. Psihologii pot fi și cărunți și cu reumatism, pot fi și foarte tineri și maturi. Trebuie doar să le pese și să iubească oamenii.

E nevoie de consilieri educaționali, vocaționali, consilieri pentru dezvoltare personală și alte tipuri de consiliere. Oamenii sunt foarte diferiți și totusi atat de asemănători. Reacționează la fel în situații limită, astfel că există rețete, care pot fi adaptate pentru fiecare caz în parte, consilierul știe cum să facă asta. Abia aștept să învăț și eu de la cei mai buni în domeniu, pentru că se știe că școala de Psihologie a Universității Babeș-Bolyai  Cluj-Npoca, e pe locul I la ora actuală.

Imi doresc să știu ce să îi spun unei persoane care tocmai a ieșit dintr-o relație sau tocmai a fost părăsit, cum le place lor să spună. Abia aștept să învăț asta, dar pană atunci îi spun ce cred eu:

Nu striga în gura mare „M-a părăsit, nu pot trăi fără ea”. E fals ce spui și denotă slăbiciune. Nimeni nu s-a născut ca să te facă fericit pe tine. Fiecare trăiește în primul rand pentru el. Dacă te-a părăsit, sau dacă v-ați despărțit e pentru că nu vă e bine împreună, pentru că visați altfel. Problema e la tine, nu la ea. Există un gol pe care l-a umplut prezența ei, dar care e golul tău,  pe care tu trebui să-l acoperi. Cum?

Ia-ți un caine, sau un alt animal de companie. Ai nevoie de cineva care să te iubească si căruia să-i oferi dragostea ta. Un animal e cel mai potrivit în aceste momente.

Muncește mai mult. Implică-te în jobul tău, dedică-i timp și atenție, concentrează-te să faci lucrurile ca și cum le-ai face pentru tine, nu pentru că ești plătit să le faci. Vino cu ceva nou, o idee care să dezvolte și să imbunătățească activitatea pe care o desfășori.

Fă sport. Aleargă, plimbă-te, pe jos sau cu bicicleta, du-te la sală sau la kangoo
jumps.

Citește. Cititul poate fi calea domolirii suferinței. Citește orice și oricat.

Vizionează filme: comedii, documentare sau orice alt gen de filme care îți plac.

Petrece timp cu prietenii, socializează, fără a privi cu jind la relațiile
lor, care par perfecte. Nu sunt.

Grădinărește. Plantează pomi, flori, legume, orice. Dacă
semeni, vei trăi bucuria culesului.

Invăță. Ai făcut o facultate? Nu-i nimic, mai fă una. Poți urma cursurile unui program de master. Sau poți face un curs de reconversie profesională, poți învăța o limbă străină, sau orice altceva.

Ai o pasiune? Acum e momentul să ți-o dezvolți. Iți place să dansezi? Fă cursuri de dans. Îți place să canți? Ia lecții de canto. Iți place să pictezi? Cumpără-ți panze și culori și apucă-te de treabă.

Poți face multe lucruri, important e să nu stai în loc. Pană cand nu acoperi acel gol din viața ta, vei fi un etern părăsit. Fii fericit, apoi găsește-ți partenerul de viață. Nu invers. Si apoi știi ceva? Orice vei face, tot te va lovi dorul din cand în cand. Dar,  bucură-te că e așa, e plăcut și să simți dor. E necesară și puțină tristețe, vei simți bucuria care vine, mult mai intens.

Dar unui copil care la zece ani întreabă „Oare eu ce să mă fac cand voi fi mare?”, ce mă vor învăța profesorii mei să îi spun? Sunt tare curioasă, dar pană atunci, în calitate de mamă îi spun așa:

Fă-te profesor universitar, să înveți mult, să colinzi lumea în lung și in lat, să fii cineva. Dar copilul îmi spune” Nu vreu asta!”, ce fac atunci? Stiind că îi plac animalele, îi propun meseria de medic veterinar. Răspunsul copilului „Nu vreau să trăiesc printre animale bolnave, le vreau vesele și sănătoase”. Atunci, cu regretul mamei care vrea să își vadă copila cocoțată pe pantofi cu toc, purtand rochii frumoase și bijuterii, și nu în salopetă și cizme de cauciuc, ii spun „Bine mamă, cum vrei tu”. Poți să îți faci o mică fermă, o pensiune agroturistică și să fii o gazdă bună pentru musafirii tăi. Ea e perfect de acord cu propunerea mea. Sigur că e prematur să stabilești asta la 10 ani, dar e foarte posibil să fie așa. Nu le poți impune copiilor ce vrei tu pentru ei. Copilul tău nu e o copie a ta cand erai de varsta lui, nu va fi el profesor universitar pentru că ți se pare ție interesant. Copilul trebuie însă ghidat să-și descopere adevăratele calități și îndrumat pentru a descoperi cat mai devreme “calea cea dreaptă”, altfel își irosește timpul căutand. Aici intervine consilierul vocațional și trebuie neapărat să apelezi la unul. Dacă nu e grabă, așteaptă doi ani, pană cand eu voi fi unul dintre ei :). Dacă nu-și alege bine meseria, copilul tău va fi într-o permanentă căutare, asta în cazul în care e ambițios. Dacă nu e, va renunța să caute, și va fi nefericit, va fi eternul părăsit din exemplul de mai sus.

Apelează la serviciile unui psiholog cand ești în impas și nu găsești nicio cale spre ieșire. Dacă nu o faci, vei avea nevoie mai tarziu de psihiatru, și atunci lucrurile se complică 🙂

Dacă vrei, pană una alta, eu te învăț să coși, este extrem de relaxant. Sună-mă pentru o programare 🙂

Imi fac bagajele și plec

Așa m-am gandit și așa am făcut de data asta. Oamenii se obișnuiesc cu tine într-un anumit loc și într-un anumit fel și se așteaptă să fii mereu acolo pentru ei. Ei bine, eu am plecat. Am scris o lucrare, am îmbrăcat rochia albastră, se spune că albastrul îndeamnă la visare și dusă am fost la admitere la master, Consiliere și intervenții psihologice în dezvoltarea umană.
Nu știu dacă albastrul m-a ajutat, dacă i-a făcut să viseze pe membrii comisiei, nu știu nici dacă lucrarea a fost apreciată, voi afla maine, dar știu că mi-am împlinit un vis.

M-am întors la biroul meu, am pus hartiile în ordine, mi-am făcut bagajele, cateva haine și Solenoidul lui Mircea Cărtărescu și iar am plecat. De data asta nu la examen, ci la munte. Cum mi-am permis să las totul și să plec? Ei bine, uite așa. M-am uitat în oglină și am văzut riduri, cearcăne, oboseală, tristețe. Dacă noi nu știm cand să ne oprim o face viața, dar ea poate fi brutală uneori. Așa că încercați să imbinați utilul cu plăcutul, să echilibrați munca cu odihna, un om obosit și bolnav nu folosește nimănui. Cateva zile de oxigenoterapie și o luați de la capăt cu forțe proaspete.

Echilbrul e una dintre problemele lumii agitate în care trăim. Vrem să fim și părinți, să avem și joburi bune, să socializăm, să facem sport, să călătorim și cate și mai cate. Putem face cate puțin din toate, fără a avea pretenții la perfecțiune. Perfecțiunea e ceva ce nu există.  Dar există oameni dragi, există albastru și asta e tot ce contează.

Am fost şi eu, cândva………,mireasă

Am fost și eu candva mireasă. Si am și eu mirele meu. Măritișul nu e o alternativă, e cel mult o completare. E ca să nu mai iei o pastilă înteragă, ci să-ți ajungă o jumătate. Ti-ai găsit jumătatea. Ce vorbă-n vant! Tu ești deja întreagă. Mirele tău nu te face mai bună, nici mai înțeleaptă. El e ca să-ți țină de urat. Sau de frumos cateodată. Măritișul nu te ajută să descoperi sensul vieții. Ordinea nu e asta. Intai îl descoperi, apoi cumperi rochia de mireasă. Visele tale nu sunt ale lui. El vsează mai colorat, sau nu visează poate.

Sărbătorim în fiecare an de dragul sărbătorii, sau de dragul dragului, ziua nunții noastre, sau noaptea nunții noastre. Azi am sărbătorit și eu, cu fiica mea și a mirelui meu, 21 de ani de atunci. El n-a putut participa la sărbătoare, a avut invitație la inaugurarea unei piscine. Mie mi-e teamă de apă. Există miri care-și vindecă miresele de frici. Scopul vieții mirelui meu nu este acesta. Nici măcar unul dintre obiectivele lui nu e. Mirele nu trăiește pentru mireasă și nici mireasa pentru mire. Au fiecare drumul lor, sunt liberi și fericiți.

Mirii se obișnuiesc unul cu altul și fac copii ca să le țină locul cand ei lipsesc. Copiii sunt minunați, ei pot fi parteneri de nădejde în orice împrejurare. Ei știu să se bucure, știu să sărbătorească, trăiesc cu intensitate orice eveniment. De aceea le fac mirii copii mireselor, că ei știu mai bine să le iubeascaă. Ii mulțumesc mirelui meu! 

 

Si apoi, pentru că iubirea niciodată nu-i destulă, in urmă cu 3 ani am găsit o fată fără mamă pe care am luat-o pe langă mine, să mă iubească și ea. Așa că, sărbători să fie, că eu am cu cine petrece. La mulți ani! 

Tu, să nu smâcești niciodată

„Nu smâci”, zice o vorbă din bătrâni. De fapt corect e a smuci și conform dicționarului înseamnă a trage brusc și cu putere pentru a scoate, a smulge, a desprinde, a deplasa ceva sau pe cineva din locul unde se află. Asta e conform dicționarului, dar conform minții unui băiat de 3-4 ani înseamnă respingere, provoacă tristețe și lacrimi de supărare.        

Conduceam și mi-a atras atenția o minune de băiat cârlionțat care pășea iute ținându-și mama de mână. Mi-am amintit de nepoțelul meu care-mi alina durerile de stomac cu căldura trupușorului său. Terapia cu copii mici ar avea rezultate minunate. Dragostea și căldura unui prunc alină orice durere, fie ea fizică sau psihică. Cred cu tărie în asta și poate am să pun bazele unui astfel de proiect.

Din păcate toată plăcerea vederii celor doi a fost umbrită de faptul că mama „a smâcit”. Cât timp a vorbit la telefon i-a ajuns o singură mână, dar pentru că poate vroia să intre puțin și pe facebook a avut nevoie și de cealaltă și atunci a îndepărtat brusc  mâna copilului. Tu să nu smâcești niciodată! 

Nu îți trata copilul cu superioritate, el este egalul tău, nu trebuie să ți se supună. Copilul nu trebuie să stea unde îl pune mama, el trebuie să stea la locul lui, pe care el singur il alege. Copiii trebuie să asculte vei spune. Perfect de acord, trebuie să facă asta, dar ei decid apoi dacă ceea ce tu le-ai spus merită făcut în felul ăla sau în felul lui. Colegii fetiței mele m-au întrebat dacă e adevărat că Mădălina nu a fost pedepsită niciodată. E foarte adevărat. Eu nu sunt adepta pedepselor, deși au rolul lor în educație, dar le aplici doar dacă este cazul. Copiii trebuie îndrumați și supravegheați, dar nu trebuie să li se impună nimic. Trebuie să li se prezinte variante, iar ei o aleg pe cea care li se potrivește. „Copiii sunt mici și nu știu ei”, total neadevărat. Ei știu, așa cum pot ei să știe, și din punctul lor de vedere ceea ce ei cred, e corect. 

Dar să revenim la smâcit. E atât de simplu să spui „Dragul mamei lasă-mi puțin mâna să pot închide telefonul”. E atât de simplu să eviți suferința copilului, de cele mai multe ori. Da poate zici că e copil și că va uita ușor. Așa este, copiii uită, dar nu tot. O smucitură poate rămâne în mintea lui și percepută ca un act de respingere din partea mamei, ceea ce nu e de dorit. 

Copiii sunt o minune, un dar pe care noi îl primim ca să ne facă viața mai frumoasă și să ne împlinească. Un telefon nu-ți va aduce în vecii vecilor bucuria pe care ți-o poate da copilul tău dacă îl vei trata ca pe o ființă care găndește și simte, nu ca pe un simplu obiect care trebuie doar șters de praf. 

După un an de psihologie :)

După un an de psihologie am înțeles că: 

Ai nevoie de alternative. Nu poți scăpa de o patimă sau de o durere provocată de pierderea cuiva, până nu găsești altceva de făcut sau pe altcineva de iubit.

Oamenii sunt egoiști prin natura lor și trebuie să-și satisfacă în primul rând propriile nevoi. Oricât de mult ar face pentru binele altora, dacă pentru ei nu fac suficient, nu vor fi cu adevărat împliniți.

E nevoie de echilibru și de cumpătare. Fă orice, dar cu măsură. Câte puțin din toate, fără excese,  și totul va fi bine.

Iubește tot ce-ți iese în cale. Nu-ți va ieși de multe ori și e bine ca cei pentru care simți atracție să facă parte din viața ta, indiferent dacă e doar pentru o zi sau pentru mai multe. Iubirea este cea care dă energie trupului și minții. Fără ea nu ai nicio șansă să fii fericit, eventual mulțumit.

Nu căuta rețete pentru atingerea fericirii. Iți pierzi timpul. Mai bine citește o carte, explorează, exprimă-ți gândurile pe hârtie. Scrisul te ajută să conștientizeze anumite lucruri, te ajută să-ți clarifici sentimentele, să te relaxezi și te responsabilizează.

Fixează-ți obiective clare, de lungă și scurtă durată, încadrează-le in timp și încearcă să le atingi, altfel neîmplinirile se adună și devii anxios.

Fă ce îți place, atâta vreme cât îți place. 

Inconjoară-te de oameni mulți și buni. Toți oamenii sunt buni dacă tu ești.

Epicur spunea foarte frumos să nu ne fie teamă de zei și nici de moarte. Zeii au alte preocupări decât aceea de a supraveghea lumea oamenilor. Sufletul, compus din atomi, se dezintegrează ca și trupul , în moarte își pierde orice sensibilitate.

Nu accepta ca partener de viață un om care nu merge cu tine când îl chemi numai dacă are o țintă precisă sau dispoziție pentru a face asta. Insoțește-te cu oameni care atunci când îi chemi,  vin, fără să te întrebe unde mergeți. 

Dacă vrei copii, fă-ți timp pentru ei, lasă-i să exploreze, îndrumă-i spre activități plăcute și utile. Nu-i lăsa să se plictisească, fă-le program, dă-le alternative, explică-le, iubește-i. Ce s-a imprimat în copilărie, rămâne imprimat în toți porii. Oricât ai fi tu de puternic și de învățat ca adult, nu vei găsi calea să scapi. Dacă în copilărie te fascinează cântatul la vioară, te va fascina in vecii vecilor. Dacă îți va fi teamă de ceva, cu teama în suflet vei trăi mereu. 

Fericit nu poți fi decât pentru puțin timp și de puține ori. De aceea oamenii sunt mereu în căutarea fericirii. Când o ating, durează puțin, dar suficient cât să-și  încarce bateriile și să  pornească din nou la drum în căutarea ei. Există și oameni care nu vor fi fericiți niciodată. Ei vor fi însă mereu mulțumiți și pentru ei e bine așa.

Dacă simți nevoia să fii trist, îți poți permite luxul ăsta, deși e pierdere de vreme. Mai bine forțează-te să râzi, până la urmâ creierul tău se enervează și chiar dă comandă să te simți bine.

Dacă nu ai chef să faci nimic, dansează, cântă, mănâncă și bea. Asta au făcut oamenii dintotdeauna și vor face mereu. Anumite lucruri nu se vor schimba niciodată.

Gândește-te la situații prin care ai trecut și care păreau fără rezolvare. Și de data asta se va găsi o cale. 

Nu uita de aspectu tău exterior, reflectă starea ta de bine și în același timp ți-o influențează. Spală-te, îmbracă-te frumos, pieptul în față, privirea înainte și la drum. Nu sta în loc, mai ales dacă nu ți-e bine în locul ăla.

Uneori rămânem blocați într-o durere. E nevoie de o vorbă bună pentru a ne debloca. Dar vorbele sunt spuse de oameni. Dacă cei dragi nu simt sau nu știu ce să-ți spună, sună la 0736.281.810 și îți voi spune eu.

Cu drag,

Magdalena