Doare, dorul, Romanițo ?

Doare dorul, Romanițo? Doare tare și de prea multă vreme. Ti-e teamă pentru inima ta? Ia aspacardin. Ba nu lua, că iei degeaba. Mai bine du-te la el, că-i la camp. Ia-i coasa din mană și arunco cat colo. Pune-te tu-n locul ei și-i vedea că ți-a trece. Și nu mai pleca, Romanițo, pană nu te ia pămantul. Decat fată cu dor, mai bine floare de camp.

După o despărţire recentă, avem tendinţa de a ne simţi diferit. Dar ce ne face să devenim astfel?

Ei bine, pare să fie vorba despre o schimbare ce are loc la nivelul tiparelor de gânduri şi comportamente care provoacă schimbări neuronale ce apar după despărţiri.

Studii realizate cu ajutorul tehnicilor de imagistică au scos la iveală faptul că atunci când suntem respinşi, chiar şi de către străini, în creierii noştri se activează aceleaşi regiuni care sunt stimulate atunci când apare durerea fizică. Într-un studiu coordonat de antropoloaga Helen Fisher, de la Universitatea Rutgers, au fost recrutaţi participanţi cărora le-au fost scanaţi creierii cu ajutorul unui fRMN în timp ce ei priveau imagini în care apăreau persoanele care îi părăsiseră de curând.

Rezultatele au reliefat că subiecţii au experimentat o activitate crescută în câteva regiuni din creier asociate cu recompensa, motivarea, dependenţa şi tulburarea obsesiv-compulsivă. Constatarea explică de ce avem tendinţa de a ne lupta pentru a putea renunţa la persoanele care ne părăsesc punând capăt relaţiilor amoroase.

De asemenea, şi jalea poate face parte din procesul despărţirii. Într-un alt studiu, mai multe femei au fost rugate să se gândească la foştii parteneri în timp ce creierii le erau scanaţi cu tehnici fRMN. Specialiştii au descoperit că în creierii participantelor se formau tipare asociate cu sentimente de tristeţe, reflectare şi depresie cronică.

Pentru unii oameni, sentimentul de inimă frântă poate dura luni bune, aşa cum au constat oamenii de ştiinţă germani care au studiat un grup restrâns de indivizi care după 6 luni de la despărţirea de partener încă mai sufereau.

Deşi astfel de studii demonstrează că suferinţa produsă inima frântă este asociată cu obsesia şi jalea, descoperirile sunt limitate. Concluziile provin, în mare, din cercetări în care participanţii au fost rugaţi să se gândească la foştii parteneri, un lucru pe care oamenii nu îl fac constant.

Din fericire, pentru mulţi oameni, sentimentul de inimă frântă provocat de despărţirea de parteneri dispare odată cu trecerea timpului, iar viaţa revine la normal.

http://www.descopera.ro/dnews/10903066-cum-reactioneaza-creierul-dupa-despartirea-de-persoana-iubita

Dacă respingerea este percepută ca o durere, iar durerea trece cu antinevralgic atunci dorul de ce nu trece? Nu se va inventa niciodată o pastilă antidor, așa că nu mai iubiți :). Dorul este o stare de normalitate. E firesc să te gandești la lucruri plăcute și să iți dorești să se repete, dar dacă nu se poate, nu e un capăt de lume. Poți face altele, cu alți oameni, care îți vor aduce satisfacții și mai mari. Nu te opri, continuă să cauți. Pană la urmă, important e drumul, nu capătul lui. Dor ușor 🙂

Azi ne dăm în leagăn

L-ai visat Romanițo? Așa negru, cum e el? A vrut să te stârnească Romanițo? Da nici în vis nu-l lași! Lasă-te iubită fată dragă, nu-i păcat. Stiu eu un popă pe care Dumnezeu îl ascultă dacă îl roagă el să te ierte. Si nu se supără Dumnezeu, Romanițo, pentru iubire. De ce să nu tremure și pe tine carnea de plăcere? De ce Romanițo numai tu să nu știi cum e? Lasă-te iubită, fată frumoasă! Lasă-te!

Azi am putea să ne dăm în leagăn, dar leagănele sunt fierbinți. Mai bine ne lăsăm iubite astăzi. E la fel de plăcut. Fugim de dragoste, dar nimic nu ne bucură mai mult decât ea.

Nu ne trăim viața cu adevărat, nu suntem sinceri cu noi, ne e teamă, mereu ne e teamă. Conduși de voci, de frici și mici plăceri, trăim și îmbătrânim ca niște măști. Ne naștem fricoși, dobândim frici în timpul vieții, vrem sau nu vrem să scăpăm de ele. Până la urmă e opțiunea fiecăruia, dar o altă viață nu vom mai trăi, așa că, de ți-e teamă că vei pierde autobuzul, mergi pe jos 🙂