Am cel mai frumos job din lume

Am fost întrebată cum îmi place la radio și ce caut eu acolo, după ce am fost profesoară atât de mulți ani. E un loc unde mă simt liberă, a fost răspunsul meu. „Da unde nu te-ai simțit tu liberă?” Și așa este! Pe oriunde am muncit, tot liberă m-am simțit 🙂 La locul de muncă stai 8 ore, timp în care dacă te tot gândești că salariul e mic, că șeful e enervant, că mai sunt 3 ore până poți pleca, sau alte lucruri de acest gen, înseamnă că o treime din viață ți-o irosești. Dar dacă vei vrea să vezi că la tine în birou e cald, că e curat, că angajatorul îți plătește contribuțiile la pensii, la sănătate, că nu doarme nopțile ca să facă rost de bani pentru salariul tău, că ai curte și poți ieși la o gură de aer proaspăt, că poți asculta muzică și poți sta la taclale cu colegii când nu ai mult de muncă, sau poți beneficia de zile libere atunci când ai nevoie, dacă vei vedea toate astea, atunci cele 8 ore vor trece mult mai ușor.

Afară e soare și fereastra ta e murdară, nu aștepta ziua de curățenie, șterge-o chiar tu și deschide-o larg. Fă-ți ordine în sertare, pune-ți flori în vază, ridică-te de pe scaun și fă puțină gimnastică. Eu sunt profund recunoscătoare și mereu am fost. Din cauza asta mi-am dorit să fac lucruri frumoase peste tot pe unde am umblat. Aș putea să vă dau nenumărate exemple începând de la primul an de învățământ cănd am primit ore la Clubul Copiilor, la cercul de chimie. M-am tot gândit cum aș putea să-i atrag pe copii și mi-am adus aminte cum mama mea făcea analize la produsele alimentare, am împrumutat o carte de la ea și cabinetul de chimie era plin. Făceam analize la salam, lapte, smântînă, unt și altele. De unde alimente? Cumpăram. Ăsta e un alt aspect, nu cumpăr nimic la serviciu din banii mei că am și așa un salar mic. No bine, nu cumpăra că nici satisfacții nu vei avea :).

Sau, „eu nu duc gunoiul”, „eu nu sap în grădină, că nu-i grădina mea”, „eu nu adun buruienile” , „eu nu mătur curtea”. Ba eu am făcut toate astea, am săpat, mi-am plantat flori, am plantat roșii, castraveți, ce am vrut eu și pentru asta nu pot decât să fiu recunoscătoare și să le mulțumesc celor care mi-au pus la dispoziție un spațiu atât de generos.

Am plantat un cireș în urmă cu doi ani, anul trecut a făcut deja o cireașă :). Atunci colegii mei au zis că poate nu voi apuca să mănânc cireșe din el. Nu l-am pus pentru mine, nu fac nimic doar pentru satisfacția mea, o fac pur și simplu că simt plăcere atunci. Roadele le pot culege alții, nu e o problemă pentru mine.

Am mers într-o școală unde erau brazi, i-am împodobit cu globuri din hârtie create la orele de educație tehnologică, iar pentru elevi, majoritatea foarte modești am adus lucruri de la elevi dintr-o altă școală, unde copiii proveneau din familii înstărite.

La gazeta de perete a unul liceu, erau articole vechi de când lumea. Am cerut permisiunea să mă ocup de actualizarea lor. S-a implementat în școli programul AeL, lecții virtuale, iar în școala noastră nu mergea. Dar eu nu am acceptat asta. I-am contactat, a fost trimis om de la București să rezolve problema. Nu m-am resemnat, nu am spus „of ce păcat că nu merge” și să aștept ca managerul să rezolve. Poate pentru el nu era la fel de important ca și pentru mine. Eu am vrut să meargă si a mers. Nu spune că nu e treaba ta. Ce îți dorești tu, trebuie rezolvat de tine!

Concluzie: te-ai săturat de galbenul pereților din biroul tău? Vopsește-i cu roz, sau cu albastru, dacă vrei. Dar, vopsește-i!

Nu mai vorbesc cu tine

Romanițo, numa-n fereastră stai. Nu mai dormi, nu mai mănânci, de țesut nu mai țeși. Tare te bătrânești! Dacă nu mai vrea să vorbească cu tine, nu mai vrea și pace. Are de cosit Romanițo. Si mult fîn pe jos. Si e înnorat Romanițo. Tu vezi că e înnorat? Vine ploaia fata mea și spală toate relele. Si răul tău va trece Romanițo și iar ti bucura. C-așai pe lume. Si a găta cu fânu. Si te-a strânge-n brațe iară. Si iar ți-a vorbi Romanițo!

„Nu mai vorbesc cu tine!” spunem de multe ori. Uneori o facem, alteori nu. Cîteodată obținem ce ne dorim, alteori nu ne e de niciun folos să nu comunicăm. E bine să vorbim, să ascultăm și să cădem la o învoială. Unii aleg această cale pentru a se rupe complet de trecut. Nu e cea mai bună soluție, dar poate pentru ei e singura și trebuie să acceptăm asta. Cel mai bine e să ne asumăm trecutul și să luăm ce-i bun din el. Față de oamenii care fac parte la un momentdat din viața noastră, avem responsabilități. Nu poți să-i spui cuiva „Te iubesc” iar apoi să pleci pentru că așa vrei tu. Există mame care își părăsesc copii, există tați care fac asta, există povești de dragoste nenumărate care se sfârșesc. Oamenii pleacă voit, sau fără voia lor, iar noi trebuie să învățăm să trăim fără ei. Trebuie să ne concentrăm pe aspectele pozitive ale despărțirii, să ne bucurăm de timpul liber câștigat 🙂 și să nu uităm că durerea acută din primele zile se atenuează și încet, încet lucrurile se așează. Iubiți cu măsură dar nu măsurat!

Dragostea este ca un drog, iar renunţarea la ea este perturbatoare şi dăunătoare. Într-un fragment din noua sa carte ”Idiot Brain” (Creierul Idiot), neurologul Dean Burnett explică procesele chimice din spatele despărţirilor şi inimilor frânte. Multe persoane trăiesc senzaţii din cele mai proaste după un eşec în relaţie, ghemuindu-se pe canapea pentru zile în şir, stând cu draperiile trase şi omiţând să răspundă la telefoane. Acestea se întâmplă din cauză că persoanei i-a fost adus la cunoştinţă faptul că nu se va mai vedea cu o persoană pe care a avut-o alături pentru o mulţime de timp.

http://www.descopera.ro/stiinta/15078303-ce-efecte-are-dragostea-asupra-creierului-si-de-ce-despartirile-ne-provoaca-durere

40% e mult, sau puțin?

Mi-am însușit materia la genetica comporamentului uman în proporție de 40%. E mult, e puțin? E în regulă. La următoarea examinare, după încă 2 ore pe zi de învățat, timp de două săptămâni , procentul va crește la 60%. E frumos să fii student și să ai alte zeci de sarcini de dus la bun sfârșit în fiecare zi. E frumos să vezi activitatea de învățare ca pe un mod de relaxare. Dar asta nu li se poate întâmpla decât oamenilor maturi, acelor oameni asupra cărora influența mediului nu se mai manifestă decât foarte puțin și asupra cărora crește influența factorilor genetici. Extrem de interesant mi s-a părut să citesc că la un momentdat în viață ajungem să facem ceea „ce vor genele, nu ceea ce vrea mediul”. Am reușit astfel să înțeleg de unde a pornit nebunia mea cu studiul psihologiei la 44 de ani. Din interiorul meu. Genetic am fost construită pentru studiu, dar mediul mi-a îndreptat pașii în alte direcții :). Ei, acum a venit momentul ca genele să acționeze din nou, spre marea mea bucurie.

 

Se modifică heritabilitatea (heritabilitate=evaluare statistică a contribuției genetice la diferențele dintre indivizi) pe durata vieții? Când Fr. Galton a studiat pentru prima oară gemenii in 1876, el a investigat măsura în care similitudinea gemenilor s-a modificat în timpul dezvoltarii lor. La intrebarea: credeți că pe parcursul vieții efectele eredității devin mai importante, sau mai putin importante? majoritatea oamenilor ar raspunde în mod obișnuit „mai puțin importante” pentru două motive. Primul, pare evident pentru că evenimentele vieții cum ar fi accidentele si bolile, educația si ocupația, și alte experiențe se acumulează pe durata vieții. Acest fapt înseamnă că diferențele de mediu contribuie din ce în ce mai mult la diferențele fenotipice astfel că, în mod necesar, heritabilitatea scade. Al doilea motiv este că, cei mai mulți indivizi cred în mod eronat că efectele genetice nu se mai schimbă din momentul concepției.

Una dintre cele mai interesante constatări despre g, capacitatea cognitivă generală, este faptul ca factorii genetici devin tot mai importanți de-a lungul vieții (Mc Gue si colab., 1993 a). Un studiu longitudinal de adopție evidentiază corelațiile părinți-descendenți pentru capacitatea cognitivă generală, începând din frageda copilarie, până la adolescență. Corelațiile dintre părinții si copiii familiilor ce au reprezentat lotul de control (nonadoptivi), cresc de la mai putin de 0,20 in frageda copilarie, la circa 0,26 in copilaria mijlocie (7 ani) si la aproximativ 0,30  în adolescență. Corelațiile dintre mamele biologice si copiii lor adoptați urmează un model similar, astfel indicând că asemănarea părinți-copii pentru g se datoreaza factorilor genetici. Corelatia părinți-copii pentru părinții adoptivi si copiii lor adoptați se situează în jur de zero. Acest studiu sugerează faptul că mediul familial comun părinților și copiilor nu contribuie în mod însemnat la asemănarea părinți-descendenți pentru g.

De ce creste heritabilitatea pe parcursul vietii? Probabil gene noi în întregime încep să afecteze g in adolescență sau și mai probabil ar exista posibilitatea ca efecte genetice relativ mici la inceputul vieții să se acumuleze în timpul dezvoltării individului creând efecte fenotipice din ce in ce mai mari. Pentru copii, parintii si profesorii au o contributie importantă la experiența intelectuală, dar și pentru adult, experiența intelectuală este în mare masură auto-dirijată/directionată. De exemplu, pare foarte probabil ca adulții cu o înclinație genetică spre un g ridicat se mențin activ mental prin lecturare, argumentare și în mod firesc gândesc mai mult decât alți indivizi. Astfel de experiențe nu numai că reflectă dar și consolidează/întăresc diferențele genetice (Scarr,1992). O altă importantă constatare referitoare la dezvoltare este că efectele mediului comun par să descrească. Mediul comun este estimat ca o măsură a similitudinii gemenilor care nu poate fi explicată prin ereditate. Totuși, literatura despre gemeni arată că efectele mediului comun pentru g sunt neglijabile la maturitate.

 

De la copilarie la maturitate, heritabilitatea pentru g crește iar mediul comun scade ca importanță.

Rezultatele unor adopții de frați și surori în copilărie și la maturitate au arătat că valorile corelațiilor în copilărie au fost în medie de 0,45 dar că la maturitate se apropie de zero (Mc Gue si colab., 1993). Aceste rezultate reprezintă un exemplu spectaculos a importanței cercetării genetice pentru înțelegerea mediului. Mediul comun sau familial este important pentru g în timpul copilăriei când copiii locuiesc în casa părintească. Cu toate acestea, importanța lui dispare treptat la maturitate o data ce influențele din afara familiei devin mai dominante. În rezumat, de la copilarie la maturitate, heritabilitatea crește, iar mediul comun descrește pentru g.

 Sursa