Iubire nebună

Romanițo, tu tot mai speri la iubirea aceea nebună?  Încetează,  n-o vei trăi. Înțelege. Tu nu ești născută pentru o astfel de poveste. Nu te implici total, nu te lași în voia patimii. Nu-i la ei baiul Romanițo, e la tine. Mulțumește-te cu ce ai. Visează până te-a durea capul, nu-i primi. Din păcate, te-a înzestrat Dumnezeu cu prea multă rațiune și tu nu poți trăi fără a gândi. Apoi dacă gândești, nu prea iubești :). Lasă Romanițo nu fi supărată, poate-n rai a fi altfel. Când te-a învia Dumnezeu, ți-a lua înțelepciunea și ți-a lăsa doar inima și-apoi numa îi iubi, nu-i mai gândi. Romanițo, Romanițo, păcatele tale!

De ce nu-i de-ajuns niciodată? De ce, dacă ajunge, durează puțin? De ce unii n-au parte de iubire iar alții au de prea multă? De ce nu mă iubește? De ce il vreau pe el? Zeci și sute de întrebări de acest fel își adresează o femeie de-a lungul vieții. Răspunsul e altul, pentru fiecare. Nu e lipsa de noroc, nici de frumusețe, nici de inteligență, e vorba de personalitatea fiecăruia. Există trăsături înnăscute care ne influențează comportamentul, evident și modul în care iubim sau ne raportăm la iubire . Un extrovertit are șanse mult mai mari la o iubire „nebună” decât o persoană introvertită. E evident de ce, se implică cu mai multă ușurință, își exprimă sentimentele mai ușor, face mai mult vânt sau poate chiar furtună în jurul său. Introvertitul tace, nu este înțeles de multe ori, nu-și cere drepturile, nu-și exprimă sentimentele și astfel pierde teren, ba mai mult poate fi plictisitor, la fel cum un extrovertit poate fi obositor. Te naști într-un fel sau altul, iar mediul contribuie din plin și poate adânci aceste trăsături sau le poate estompa, dar total nu te schimbă. Deci, introvertiților, mai greu pentru voi cu iubirea nebună 🙂 Acceptați asta, sau mergeți la cursuri de actorie ori la consiliere pentru a învăța să vă exprimați trăirile.

Agreabilitatea, dacă atinge extremele, atunci, putem fi cooperanți sau conflictuali, amabili sau critici, empatici sau autoritari, politicoși sau nepoliticoși, generoși sau egoiști, flexibili sau încăpățânați, calzi sau ursuzi, naturali sau falși. O iubire „nebună” presupune implicare, fie că ești agreabil, fie că nu, poți trai o astfel de iubire,  în felul tău. Conștiinciozitatea influențează deasemenea modul în care iubim. Un om cumpătat, organizat, demn de încredere, eficient, perseverent, precaut, va iubi cu mai multă rațiune decât unul neglijent, nechibzuit, neatent, leneș, frivol. Care are șanse mai mari la o iubire nebună? Parcă cel mai puțin conștiincios, el riscă mai mult.

Stabilitatea emoțională, o altă trăsătură de personalitate înnăscută care ne poate da bătăi de cap, inclusiv în dragoste. Cei calmi, independenți, care își pot regla cu ușurință emoțiile nu vor fi prea pasionali spre deosebire de cei instabili emoțional și bănuitori care duc uneori totul la extrem. Aceștia din urmă au mai mari șanse să iubească cu patimă.

Deschiderea către experiențe noi, ultima dintre cele cinci trăsături de personalitate înnăscute asupra cărora au convenit cercetătorii, este extrem de importantă într-o poveste de iubire. Persoanele deschise spre experiențe senzoriale, cu simț artistic, înclinate spre muzică sau arte plastice, atrase de o viață în armonie cu natura și frumosul, acestea sunt persoane care iubesc profund și oarecum dependente de iubire. Un poet, un pictor, un actor te va iubi cu siguranță altfel decât un om de știință sau chiar dacă sentimentele nu-i sunt mai profunde, el este capabil să și le exprime mai zgomotos, ceea ce ție îți place. Concluzia?  Vrei o iubire nebună? Lasă-te iubită de un artist :).



Copil trist

O mămică a unei adolescente de 15 ani m-a sunat cu rugămintea s-o ajut. Nimic neobișnuit,  doar că de data asta problema mă depășește. Fetița ei a băut otravă înainte de Crăciun și a stat în spital două săptămâni. A scăpat cu viață, de fapt intenția ei a fost doar de a atrage atenția  cuiva din familie. Nu am competența necesară pentru a mă implica în astfel de cazuri cu pretenția că pot îmbunătăți lucrurile, de aceea am îndrumat-o spre un specialist in domeniu. Eu deocamdată pot să consiliez persoane sănătoase, ca să nu ajungă să dezvolte afecțiuni psihice. Dar din păcate oamenii nu înțeleg importanța prevenției. Odată instalată orice boală, începe o adevărată luptă pentru tratarea ei și de cele mai multe ori vindecarea nu e completă.

Așa că vă invit cu tot dragul, dacă simțiți că e ceva în neregulă cu voi sau cu copiii voștri, nu așteptați ca starea să se agraveze. Sunați-mă sau scrieți-mi dacă copilul vostru e adesea trist, mai ales înainte de preadolescență. La vârsta copilăriei mici și mijlocii, dacă le sunt asigurate nevoile de bază, hrană, siguranță, atașament, copiii trebuie să fie veseli. Când începe adolescența, lucrurile se complică, atunci se permite puțină tristețe, dar moderată și de scurtă durată. Se dezvoltă gândirea formală, adolescenții își pun tot felul de întrebări de genul Cine sunt eu? Incotro mă îndrept? Ce să fac cu viața mea? la care e greu să găsească răspuns și e foarte important să-i ajutați în acest sens. Aud adesea din partea părinților,  când un adolescent face un gest extrem, că nu au sesizat nimic în neregulă, că ei discutau orice și nu înțeleg de ce nu le-a spus, că nu era trist, că se comporta normal etc. Se pare că nu e simplu deloc să descoperi ce e în sufletul unui adolescent, e foarte greu și pentru ei să se înțeleagă și să accepte transformările care au loc cu trupurile lor, cu mintea lor, totul decurge mult prea repede, iar cei cu  sensibilitate crescută au nevoie de suport. Ei aleargă după recompense imediate, cortexul prefrontal, care e răspunzător de autocontrol, e încă nedezvoltat suficient comparativ cu sistemul limbic, zona creierului care controlează emoțiile,  motiv pentru care le e mai greu să se stăpânească decât unui adult, sunt mai impulsivi, își asumă riscuri cu multă ușurință, sunt oarecum inconștienți. De aceea e important să rămâneți blânzi și buni, să-i supravegheați îndeaproape, să observați orice schimbare în atitudine, în comportament, somn, alimentație, să discutați despre ce îi preocupă și ce simt. Evident dacă nu ați făcut asta în perioada copilăriei, acum va fi și mai dificil. E bine ca cei care aveți copii peste doi ani, să discutați despre emoții de cel puțin 3 ori pe zi. Vor învăța să și le cunoască, să le denumească, să le deosebească și să le facă față mai ușor. Deasemenea e util să le explicați că emoțiile sunt provocate nu de ceea ce se întâmplă ci de ce gândesc ei despre ceea ce s-a întâmplat, să-i învățați să gândească rațional. Dar ca să învățați pe alții, mai întâi trebuie să știți voi cum se face. Vă pot ajuta dacă credeți că aveți probleme în acest sens. Cu drag

Nefericirea merge mână în mână cu comoditatea

Comoditatea merge mână în mână cu nefericirea. Am devenit leneși, ne resemnăm ușor, preferăm bolile, că atunci putem sta degeaba. Când ești sănătos trebuie să alergi, să muncești, să iubești, să fii fericit. Fericirea e greu de dus. Spunem că trăim într-un stres continuu. Sunt de fapt alegeri pe care le facem si pe care trebuie să ni le asumăm. Apoi să acționăm în consecință, firesc, fiecare în ritmul său, fără să dăm vina în permanență pe stres, când ceva nu merge bine. Să fim calmi,  blânzi și buni. Ne ia tot atâta timp ca și atunci când ne agităm, când zbierăm sau suntem răutăcioși. Avem de ales.

Am primit de dimineață un apel prin care mi se cerea să ridic un colet cu lucruri pentru copiii mei, venit pe adresa de la postul de radio la care eu am început proiecte minunate. Nu mai lucrez acolo de un an aproape, am avut curajul să rămân fără job la 47 de ani. De fapt eu nu am avut niciodată un job, de aceea nu am avut nici stres. Ori pe unde am muncit, am găsit un mod de a mă implica atât de profund, încât să mă simt liberă, să simt plăcere și să am satisfacții. Am refuzat să am șefi, să mi se spună ce să fac și mai ales cum să fac. De fapt am refuzat să cred asta, că inevitabil se întâmplă. Dar eu m-am considerat mereu stăpân pe bucățica mea de treabă și am făcut-o cum am crezut eu că e mai bine. După apelul în legătură cu coletul, a venit altul de la o ființă dragă mie, care se luptă cu migrene oribile și fără leac de 20 de ani. Apar lunar și sunt greu de dus, acestea pot fi considerate un factor de stres. A ales să se implice, să lase comoditatea de-o parte, să iasă din casă la -12 grade să-i ducă cele necesare Alesiei, o bebelușă născută în urmă cu 3 zile, a cărei mamă ne-a cerut ajutorul.  Nu cred că a fost deloc ușor pentru ea să facă asta, apreciez efortul. O să-i tricoteze și o păturică fetiței. Mi-am propus să implic în acest an în proiectele mele sociale cât mai multă lume, dar dacă până acum îmi aduceau mie lucrurile, de-acum înainte va fi cu contact direct cu cei care au nevoie. Gata cu comoditatea, gata cu protejarea excesivă pentru a nu trăi emoții negative. Dacă nu ne dăm voie să simțim tristețea nu vom putea trăi nici bucuria și atunci ce folos? Un om care nu simte, e un om mort. Fără comoditate în anul 2019, cu multă mișcare și acțiune, de orice fel.

O altă mămică are nevoie de îmbrăcăminte, vine la Căsuța noastră să-și caute. Avem un depozit cu lucruri pe care ea le va pune în ordine. Din nou intră comoditatea în joc. Puteam să spun, e prea frig, nu ies acum de la căldură să merg acolo și pe deasupra am foarte multă treabă. Dar am ieșit, am luat cu mine laptopul și am făcut ce am avut de făcut, asta după ce am stat puțin pe derdeluș cu copila mea care evident într-un fel aștepta ca eu să zic, e frig, nu ieșim. Ar fi stat în continuare în pat uitându-se la tot felul de filmulețe pe youtube. Nu pot să-i fac asta, nu am dreptul să o privez de bucuria ce o simte la săniuș, pentru că sunt eu comodă. Dăm o mulțime de bani pe cursuri și cărți de parenting, dar nu ieșim cu ei afară, că avem altceva de făcut. Timpul petrecut cu copilul tău, bate orice tehnici de parenting. Nu cred că sunt singura care-și  amintește cum venea mama obosită de la muncă și se punea pe pat să se odihnească puțin, iar eu eram extrem de dezamăgită pentru că o așteptam ore în șir uitându-mă după ea pe drum. Mama venea obosită, știu și înțeleg, dar trebuia să mă ia lângă ea în pat, să doarmă sau să vorbească cu mine în brațe. Era tot ce îmi doream, în niciun caz să îmi spună să o las puțin să se liniștească. Poți să citești câte cărți de parenting vrei, că dacă nu te-au învățat asta, sunt degeaba. Eu am ținut astfel de cursuri într-un proiect și primul lucru care l-am spus mamelor a fost, să petreacă timp de unu la unu cu copilul lor.

Am întrebat-o pe mămica fetiței nou-născute cu ce vor merge acasă. Mi-a zis că are 5 lei pentru ocazie. Femeia asta a crescut pe stradă, mama ei a venit aici de prin Banat și a abandonat-o la o mătușă, care a ținut-o pe lângă ea. A învățat de mic copil să lupte pentru supraviețuire, nu-și dorește multe. I-am dăruit o găleată cu vopsea să-și zugrăvească casa, n-am mai văzut decât copii să se bucure așa, la vederea jucăriilor. Casa ei înseamnă o cameră de 5 pe 6 de care e foarte mândră. A pus de-o parte mai multe ajutoare sociale mi-a spus și a construit-o. Acum are și apă, o căra de la vale. E fericită, ea nu știe ce e stresul, ăsta pe care îl numim noi stres. Dacă noi trăim în stres având de toate, atunci să nu-ți fie îndeplinite nevoile de baza, să nu ai hrană, îmbrăcăminte, o locuință, siguranță, ce e? Abia ăsta consider eu că e un factor de stres. Și mai e acela pe care îl trăiește o mămică care mi-a scris că vrea să doneze lucruri de fetiță pentru că a ei a murit de o săptămână, la un an și patru luni. Repet, dacă noi care avem de toate, inclusiv sănătate, spunem că trăim în stres, atunci pierderea unui copil ce e? Categoric, e un factor de stres, cel mai mare. Așa că dragii mei, încetați să mai dați vine pe așa numitul stres, e doar comoditatea voastră cea care vă dă bătăi de cap.

Un alt punct pe ordinea de zi, ca să zic așa, a fost cazul unei mame cu 9 copii, bolnavă, care nu are bani pentru a merge la medici, se simte rău de mai mult timp și e urgent să își afle boala și leacul. Apoi relații care nu merg, probleme cu alcoolul și alte asemenea că așa au oamenii. Eu le ascult, încerc să îi fac să înțeleagă că are o influență și faptul că sunt comozi, ei nu prea pricep ce vreau eu să spun. Credeți că e vreun stres într-o zi de-a mea? Niciunul. E viața mea, iubesc oamenii și mi-e drag să-i ajut. Ce înseamnă că ii iubesc? Înseamnă că nu mă opresc la a spune vai săracul, atunci când au o problemă, ci caut soluții pentru a o rezolva. Simplu.

Dragii mei, puteți să începeți o luptă cu comoditatea, va fi greu să o înfruntați și mai ales să câștigați această luptă. Sau, puteți să rămâneți la varianta, stresul e de vină, și să trăiți  nefericiți. Aveți de ales. Succes!

Ce faci atunci când numai tu iubești?

Romanițo slabă minte ai. Ușoară femeie ești!  Altceva nu știi să faci?  Numa să iubești?  Ia și citește o carte sau du-te la câmp că-i vremea culesului. Toooot stai și te uiți pe fereastră. Ce Doamne iartă-mă vrei să vezi? Visezi cum îți ia mâna și ți-o duce la buze. Da ce placere simți în asta? Ia-ți tu mâna și ți-o sărută până nu mai poți. Și ochii lui vrei să te privească-n neștire.  Da uită-te-n oglindă Romanițo,  priveşte-te tu. De ce Doamne vrei să se uite la tine? Ciudată mai ești Romanițo, ciudată. Ți-e mintea numa la el. Și el unde-i? El știe? Sau n-are habar?  Vezi-ți de drum Romanițo,  că nu-i pentru tine. Degeaba visezi, e păcat. Păcate-ți trebuie ție acuma? Ia-ți furca și toarce și invață-te minte. Ti-ajunge de-acuma,  prea mult ai iubit.  Ai inima slabă. Și tu ai slăbit.

 

Ascultă-ți inima, știe ea ce știe

Hai de la poartă Romanițo. Din primăvară te tot uiți după el. E frig acum și te doare mijlocul. Nu vine Romanițo,  ți-a zis că nu vine. Te uiți spre pădure, e toamnă în ea, și-n tine e toamnă fată frumoasă. Da pădurea la primăvară înverzește, tu numa te usuci de-acum. Nu plânge Romanițo, nu plânge. Cine-i vinovat că ție ți-a fost frică să iubești? Acum degeaba ai curaj. Degeaba alergi pe toate dealurile să areți că ești sprintenă.  Te-ai ofilit Romanițo.  Ș-apoi tu vrei numa vorbe, el e mai tăcut. Ce vrei să-ți spună? Orice? Lasă-l Romanițo în plata domnului, vorbește cu alții. Ai cu cine vorbi. Lasă-l să tacă Romanițo, că de vroia să-ți vorbească, îți vorbea primăvara când au inflorit  florile. Și venea atunci să te vadă.  Da ce sa vadă Romanițo?  Tu nu mai ești ce-ai fost. N-a fost unu să nu vie când l-ai chemat?  Ei uite că te-au ajuns vremurile alea. Hai in casă Romanițo, că ai de cusut. Când îi pleca, să lași ceva în urma ta. Nu plânge, Romanițo, nu plânge.


Câte femei și câți bărbați pe lumea asta, visează la alți parteneri? Poate toți. De ce ne luăm dacă nu suntem convinși că ne va fi bine? Sau dacă suntem, ce se întâmplă în timp? De ce nu mai răspundem nevoilor partenerului? De ce renunțăm să mai facem ceva pentru a ni-l apropia?  De ce, dimpotrivă, ne purtăm ca și cum am vrea să-l îndepărtăm și mai mult? Vrei să te îmbrățișeze mai des, să îți vorbească frumos. Dar tu ii zâmbești?  Tu ii spui că ți-a fost dor? Îl mângâi vreodată?  De ce se transformă relațiile noastre din ceva plăcut într-o permanentă luptă? De ce suferim și ne îmbolnăvim în relații?  Păi uite de ce.  Noi am plecat în lume cu gândul că suntem speciali și că cineva o să vadă asta și va cădea la picioarele noastre, rămânând mereu acolo. Și dacă se întâmplă să cadă,  la un momentdat se ridică, pentru că ceea ce ” l-a dat pe spate” la început, devine în timp normalitate. De vrei să mai cadă din când în când, atunci trebuie să te străduiești să  faci lucruri noi, să-l surprinzi. Dacă nu, odată ridicat,  vede lumea cu alți ochi. Vrea din nou să simtă ce-a simțit cu tine și caută în jur. Poate găsește,  poate nu, poate descoperă la tine ceva ce n-a mai văzut până atunci. Dar tu trebuie să te miști dacă vrei să simtă ceva. Dacă stai amorțită,  nu te mai vede. Crezi că altul te făcea mai fericită? Sigur că există persoane potrivite sau mai puțin potrivite pentru fiecare, depinde de şansa pe care o ai să îl întâlnești.  Mai poți încerca odată, dacă din prima nu ți-a ieșit.  Dar mai întâi vezi dacă tu faci bine ce faci. Vezi dacă tu oferi, sau aștepți doar sa primești.  Oare așteptările lui sunt satisfăcute? Oare tu mai ești ce-ai fost? Tu te-ai iubi pe tine?

Hai sa alergăm până una alta, că dacă ne mișcăm, se mișcă în noi și inima și creierul. Vom gândi și vom iubi mai bine. Si vreau să-ți spun că după miii de cărți și cursuri și scoli nenumărate, rațiunea mea îmi spune exact ce inima mi-a spus de atâtea ori. Nu știu dacă doar la mine inima și mintea gândesc la fel, dar poate ca n-ar fi rău să îți asculți inima, săraca, când are ceva de zis.

Romanițo, Romanițo, pe unde mi-ai umblat?

Romanițo , Romanițo pe unde mi-ai umblat? Mi-a fost dor de tine fato. Cine te mai iubește pe tine Romanițo?  Nimeni, zici? Da ție tot la el ți-e gândul?  Ce spui? Îl vei iubi pe veci? Da nu-i bai fată frumoasă, iubește-l. Că zici tu bine, dacă a fost dragoste curată n-are cum să piară. Cum să uiți privirile lui pline de drag și vorbele lui dulci? Și de ce le-ai uita? Iubește-l Romanițo până-i muri. Că dacă nu-i iubire, pentru ce să trăiești? Te uiți după altul? Iubește-l și pe el. Inima ta e mare, ai de unde Romanițo. Da cum e ăsta, mai frumos? Cu parul negru, ochii verzi, mâini puternice și foarte pătimaș. Blând și bun, cu buze cărnoase și mereu încruntat.  Se înfurie iute, o să mă scuture și pe mine puțin, o să țipe la mine și o să mă strângă cu putere, să-mi spună să-l las în pace că nu are timp de mine. O să mă privească în ochi și o să-mi ceară să plec. Apoi când o fac, o să mă tragă spre el, o să mă lipească de un perete și o să mă acopere cu trupul lui. O să mă sufoc, da nu-mi pasă. Să facă ce vrea cu mine…….. și ce nu vrea, să mă scuipe, să mă lovească,  să mă sărute,  să mă facă să simt, să vibrez, să-mi fie teama și să-mi fie bine.

Romanițo, trezește-te. El știe ce vrei tu să-ți facă? Spune-i, Romanițo, sau mai bine nu-i spui.
O să-i spun cândva. Mi drag că-i plac florile, își iubește bunica, și  nu vrea să moară ca să nu-i fie dor. De aia mi drag. Iubește viața și spune că moartea pute,  ii e ciudă pe ea când ma ia pe câte unul. E tare chipeș…………
Dimineața îi dau binețe, ca să știe că mă gândesc la el. Îmi răspunde,  da nu cu câte vorbe aș vrea eu.  Iubește o  fată mai frumoasă, cu părul mai galben și trupul mai zvelt. Da nu-mi pasă, eu nu vreau pe altul, am timp să aștept. Și de o fi să fie vreodată, apoi să fie în fân, că acolo n-a mai fost. Să simt mirosul fânului, al vieții și al iubirii. Apoi să pută cât o vrea, că nu-mi mai trebuie nimic. Atâta doar și apoi să plec. Să pleci Romanițo? Da unde să pleci?

In mintea noastră se întâmpla cele mai multe lucruri plăcute,  că e sau nu realitate, contează mai puțin 🙂

 

Nu vă faceți griji din pricina banilor

Nu mai întrebați cât costă o ședință de consiliere. Nu vă faceți griji din pricina banilor. Aveti, plătiți, nu aveți, e foarte bine. Important e să vă ajute contactul cu mine și ceea ce facem împreună.. Am blugi în pod destui care se mai pot purta și încălțămintea de toamna iarna mi-e în stare bună. O geacă groasă am, aşa că nu va faceți probleme . Mie nu-mi trebuie bani decât pentru mâncare și aia puțină, că o masă pe zi o înlocuiesc cu bucuria .


Bucuria pe care o resimt când voi imi spuneți că vă e mai bine, bucuria pe care mi-o dă aerul proaspăt, soarele și mișcarea. M-am tot gândit sa îmi iau un job bine plătit, ca să am și eu bani de rochițe, de pantofi, genți, o mașină poate. Dar am 47 de ani, timp puțin pentru a-l mai irosi. Dacă eu sunt sanatoasa si pot să alerg, de ce as sta închisă într-un birou sa fac bani? Ca să mă îmbolnăvesc? Ca să-mi iau o rochie după care bărbații să întoarcă capul și să mă dorească iar femeile să spună uite ce bine arată asta la varsta ei? Dar sub rochia aia ce ar găsi? Un corp slăbit și netonifiat? Sub zâmbetul fals, o femeie tristă, neîmplinită și plină de frici? Nu-mi mai pot permite asta, e prea târziu pentru mine. Acum am nevoie de bucurie autentică, de frumosul din natură și de iubire pentru ceea ce sunt, nu pentru felul în care arăt. Vreau să fiu iubită pentru că sunt bună și vorbesc frumos, pentru că sunt sănătoasă și voioasă, nu pentru unghiile mele portocalii și aerul meu de divă. Cele care aveți nevoie sa fiți dive și vă împlinește asta, luați-vă cele mai frumoase rochii și machiati-va cât vreți voi, important e ca efortul pe care îl depuneți pentru a avea lucruri frumoase să nu vă șubrezească sănătatea fizică și psihică. Nu toți oamenii sunt născuți pentru a trăi simplu, la alții li se potrivește poleiala, e foarte bine câtă vreme sunt fericiți. Dar dacă nu va e bine cu ruj pe buze și cu pantofi cu toc, dați-i jos, sterge-ti rujul și haideți cu mine sa alergăm. Succes!